Recent, doua webzine-uri de specialitate britanice, MCN si Visordown au publicat fotografii-spion in care apare foarte clar ca Ducati si-a revigorat modelul Diavel cu un design complet diferit, cu un cadru si un ghidon noi, far cu LED si o inlocuire cu lant a transmisiei finale, motive de fiori pentru Harley-Davidson sau Victory. Si nu numai astea ar fi noutatile relevate de instantaneele publicate, caci ies in evidenta si sistemul de evacuare complet schimbat si cele doua tevi din fata rotii spate.
Datorita cadrului mic si eliminarea elementelor de caroserie fata de precedentul model Diavel, putem observa mai mult din motor, care arata diferit decat ce stiam pe acel model. Credem ca e vorba de o versiune de motor nou DVT (Desmodromic Variable Timing) care ar putea oferi un cuplu mai consistent, acel cuplu dupa care cruiserele tanjesc. Se vorbeste de acel DVT variable timing system pe care-l gasim pe ultimul model Multistrada. Dupa verificari in certificarea CARB, modelul 2016 Diavel e listat cu aceleasi rezultate de emisie ca in modelul precedent, insa avizele CARB nu sunt definitive si pot fi actualizate in orice moment cu rezultatele testarilor de ultima ora.
Rezervorul de combustibil de asemenea e nou, eliminandu-se aspectul masiv si “cocosat” de pana acum, in incercarea de a conferi acestei motociclete o imagine mult mai apropiata de ceea ce ar fi standardul in segmentul cruiser-elor. Probabil ca si tevile de evacuare mult reduse ar dori sa contribuie la acest standard de imagine, insa nu ne putem pronunta daca e vorba de modificarea finala sau au fost inlocuite doar in testari.
O alta modificare semnificativa de imagine apare in zona scaritelor de picioare, asezate mai in fata, evident pentru look-ul de cruiser subliniat. Culmea e ca o buna perioada responsabilii de marketing ai constructorului Ducati au incercat sa convinga lumea ca Diavel nu e tocmai un cruiser conventional. Nu am inteles strategia, insa e clar ca e de domeniul trecutului. Scaritele mutate in fata si imaginea pilotului pe noul Diavel, fara sa mai vorbim de garda la sol si celelalte detalii spun exact pe invers: “welcome to a cruiser mainstream”.
Ce putem concluziona din aceste imagini? Diavel a fost si este un cruiser, cu toata ciudata opozitie a marketing-ului Ducati, insa noul model se infige cu putere in acest segment, lasand la o parte orice dubii. De la aparitia sa, Diavel nu s-a putut lauda cu vanzari consistente, insa e si normal, prima asociere pe care o face lumea cand aude de Ducati, e cea cu segmentul sport. In acest moment, insa, se pare ca italienii intentioneaza instalarea in segmentul cruiser, in special de pe piata americana, si alinierea in noua generatie de power-cruiser, in care Harley-Davidson, Victory sau Moto-Guzzi California inca fac regulile.
Detaliile integrale privind noul model Ducati Diavel sunt promise a fi dezvaluite in aceasta toamna, in cadrul salonului moto EICMA din Milano si suntem curiosi in aceasta privinta. (imaginea principala a stirii reprezinta modelul 2015 Ducati Diavel)
motocicleta, power cruiser, ducati,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”