ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

2017 Kawasaki Jet Ski SX-R s-a intors, un stand-up mai puternic, mai musculos!


2017 Kawasaki Jet Ski SX-R s-a intors, un stand-up mai puternic, mai musculos!
  09.02.2017

Fireste ca vara cu distractiile sale nautice e inca departe, dar nu strica sa te informezi din timp cu privire la ce skijet ti-ai putea achizitiona in asteptarea ei. Si o sa facem noi o sugestie, mai ales daca iti place la nebunie sa faci raiduri in apa si te bazezi pe musculatura ta sa pui la treaba o adevarata bestie.

Prin august, anul trecut, aparuse un zvon cum ca producatorul avea sa readuca pe piata celebrul skijet stand-up denumit SX-R, acel tip de skijet pe care pozitia pilotului este in picioare si controlul se realizeaza in principal pe brate si greutatea corpului. Daca e un skijet cu tenta sportiva? Ei bine, da, chiar e unul dintre cele mai apreciate modele.

Skijet Kawasaki SX-R

Desi intrasera in declin total la inceputul acestui deceniu, 2011 fiind ultimul an in care Kawasaki mai producea modelele SX-R, iata ca piata cere revenirea acestor asa numite Jet Skis. La origine, erau niste ambarcatiuni hardcore si de mici dimensiuni, cu care temerarii faceau slalom printre geamanduri si se incumetau si la ceva manevre acrobatice. Jet Ski chiar a fost o denumire patentata de Kawasaki si au tinut capul de afis al distractiilor in largul plajelor cateva decenii.

Apoi, a urmat declinul, datorat in primul rand dorintei de confort si manevrabilitate, ceea ce a fost oferit in special de catre personal watercraft-uri (PWC), cunoscute sub numele de skijet mai popular. Cu sa, cu posibilitatea de a mari carena pe cat se poate, adapostindu-se adevarate bestii inauntru, aceste PWC au devenit rapid foarte populare. Jet Ski-urile stand-up, sportive si fara sa, au ramas practic izolate, existand cateva competitii in care amatorii se bazau in special pe modelele de acum cativa ani si customizate.

Skijet Kawasaki SX-R Imagine Laterala

In acest context, Kawasaki a decis o miscare, pe care numai viitorul o va defini ca riscanta si pierzatoare sau ca riscanta si de mare inspiratie: readucerea in lineup-ul 2017 a modelului SX-R, cel clasic stand-up. Clasic doar ca denumire si evident, ca manevrare, caci e vorba de altceva sub caroseria sa.

Kawasaki nu au decis folosirea unui motor nou, special acreditat pentru 2017 SX-R, cel putin deocamdata, cat intentioneaza sa tatoneze piata. Asa ca au recurs la acelasi motor in patru cilindri, in patru timpi, de 1.498cc, un motor care produce aproximativ de doua ori puterea ultimului stand-up de la Kawasaki din 2011. Insa ceea ce a adus nou Kawasaki in privinta motorului e altceva: o crestere lineara a cuplului si a puterii in toata gama de rpm, ceea ce e un real beneficiu atat pentru incepatori, cat si pentru avansati. O lovitura inteligenta, care va reduce probabil la maximum cheltuielile pe minim doua modele, entry-level si avansat, intr-un singur model foarte versatil.

Motor Skijet Kawasaki SX-R

Un corp mecanic de 60 mm al clapetei de acceleratie a fost cuplat la un colector de admisie de tip rasina, ceea ce face ca raspunsul pedalei de acceleratie sa fie mult mai rapid. Motorul e legat direct la o pompa tip axial-flow, ce are palele rotorului (trei la numar, de 148 mm) ovale, asigurand o buna taiere a apei, chiar si in manevrele acrobatice. Sau tocmai in acestea, depinde mult si de priceperea pilotului. Gratarul de admisie se bazeaza pe design-ul anterior, insa un pic prelungit, pentru imbunatatirea aportului de apa. Duza de directie are o lungime de 102 mm si un diametru de 87 mm. Altfel spus, ce a fost ideal, s-a pastrat, ce a fost perfectibil, s-a perfectat.

Fireste, e mai mare decat versiunea din 2011, luata ca reper de model dezvoltat si avansat, mai voluminos decat modelele de stand-up, in general. Insa cresterea latimii permite o “tava” pe care sta pilotului mai larga, ceea ce Kawasaki spune ca va permite o pozitie de pilotaj mai naturala. Aceasta “tava” acoperita de Hydro-Turf e inclinata inainte, pentru a permite pilotilor sa se prinda mai bine de ghidon, in timpul rularii agresive. Partile laterale ale placii sau “deck fins” (aripioarele de punte) – cum spune jargonul Kawasaki – sunt dotate cu o margine rotunjita si umplute cu acel material Hydro-Turf.

Actiune Skijet Kawasaki SX-R

Ghidonul a fost luat de la modelul 800 SX-R aproape fara nici o modificare, dar a fost intarit suplimentar. Luminile de avertizare cu privire la nivelul combustibilului sau a problemelor de motor au fost adaugate direct pe plansa de pe ghidon. Un spatiu de depozitare cu capac din plasa de cauciuc a fost montat sub ghidon si e suficient de mare sa stocheze o parama de andocare, rachete de semnalizare sau alte obiecte necesare.

Carena este in forma pregnanta de V, cu o chila cu design Kawasaki Splash Deflector (KSD), menita sa reduca stropirea excesiva peste prova, in special in viraje sau abordarea valurilor. Practic, e o dezvoltare mai energica a modelului clasic 800 SX-R, ce permite o pozitie mai inalta in apa si prin urmare, sa poata avea bordul mai ridicat in apa adanca. Motorul, in schimb, are o pozitie joasa pe cat posibil sa ajute coca sa strapunga valurile si sa livreze cat mai putine vibratii si zdruncinaturi pilotului. Sponsoanele (flotoare de sprijin) din spate ajuta conturului chilei in realizarea raspunsului in virajele ascutite, ceea ce cauta foarte mult pilotii de stand-up.

Buton Pornire Skijet Kawasaki SX-R

Singura diferenta notabila, fata de versiunile anterioare, o reprezinta design-ul “nasului”. Lungimea semnificativa, cu laturile puntii in sus si spre exterior, duc la o imagine oarecum futurista. In profil sau in vedere de sus, e aproape insesizabila, insa din orice alt unghi, profilul este destul de pronuntat.

Jet Ski Kawasaki SX R 2017
 

Asa ca, daca te tenteaza un skijet (sau Jet Ski) sportiv, bazat pe muschi si coordonare, versatil si adaptabil, de la initiati la performeri, daca vrei un vehicul nautic acrobatic, ce sigur nu va trece neobservat in largul plajelor la vara, aceasta e recomandarea ATVROM: 2017 Kawasaki Jet Ski SX-R, iar aprecierile, laudele si bineinteles, invidiile, vor veni de la sine!

Tag-uri

skijet, Kawasaki, PWC, skijet kawasaki, skijet stand up,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate