De la aparitia sa pe piata, in urma cu un an si cateva luni, Maverick X3 al celor de la Can-Am BRP a fost conceput, parca, in spiritul “take no prisoners”, adica intr-o traducere aproximativ libera, nu facem nici un compromis sa dominam piata side-by-side super-sport (sau ultra-sport sau pure-sport, depinde de abordare si de autor).
Nu e greu de ghicit ca lupta pe care o poarta in vederea suprematiei din acest segment se poarta direct cu Polaris (si probabil ca in subsidiar si cu Yamaha), iar principala lupta se duce in zona puterii. Si deocamdata, pentru 2018, victoria e de partea Can-Am BRP, dupa lansarea monstruozitatilor Maverick X3 Turbo, capabile sa dezvolte un neverosmil 172cp, borna pe care oricum o vor depasi curand, daca se adevereste ca vor trimite “pe front” in prima jumatate a anului viitor un side-by-side care sa depaseasca 200cp.
Pana atunci, sa aruncam o privire asupra noilor modele 2018 Can-Am Maverick X3 turbo, in variantele deja lansate. Sigur ca eticheta de marketing graviteaza in jurul motorului cu turbocompresor responsabil de cei 172 cai putere, numai ca atunci cand vine vorba despre Can-Am, lucrurile nu sunt deloc atat de simple, caci in gena nord-americanilor se evidentiaza marcant ingineria la cele mai inalte culmi.
Nici cei 172 cp, nici capacitatea de a atinge 100 km in mai putin de 4,4 secunde (facandu-l cel mai rapid side-by-side construit vreodata), nu sunt total relevanti, daca nu se aduc in discutie si sistemele de top ale acestor modele fascinante. Dar le vom lua pe rand, relativ succint, caci despre ultimele modele Maverick X3 turbo se poate scrie mult si bine.
Ca intotdeauna, cand vine vorba de un produs Bombardier, se poate remarca si discuta despre un mix intens dintre performanta intrinseca si design-ul care tradeaza aceasta performanta sub toate aspectele sale. Design-ul este un capitol extrem de important in filosofia producatorului, cel mai mic detaliu, aparent nesemnificativ, ascunzand ore intregi de conceptie si aplicare, pentru a nu fi nimic lasat la intamplare. Altfel spus, agresivitatea vizuala este dublata perfect de agresivitatea propriu-zisa, tehnica.
Nici capitolul culorilor si schemelor grafice nu este unul lasat la voia intamplarii. Modelul X ds Turbo R se prezinta in trei versiuni: un nou finisaj Platinium Satin, apoi consacratul Triple Black, plus revenirea schemei Circuit Yellow, in timp ce varful de gama, X rs, se prezinta cu finisajul consacrat Gold and Can-Am Red (pe care nu poti decat sa-l iubesti sau sa-l urasti), dar si cu Platinum Satin si intimidantul Triple Black.
In 2018, producatorul a umblat putin la niste detalii de design si ergonomic, poate aparent neinsemnate, dar clar in favoarea cunoscatorilor si fanilor: scaunele au fost lasate putin mai jos (exista oricum optiuni de pozitionare), astfel ca pilotul si co-pilotul sa fie conectati la fiecare manevra, dar sa aiba si o pozitie comoda. Aceasta pozitie indrazneata permite pilotului sa interpreteze rapid atitudinea naravasa a vehiculului si sa reactioneze pentru a maximiza performanta. Asa cum se spune ca unii calareti isi cunosteau atat de bine calul, incat ajungeau sa fie ca un tot, in miscari, reactii, se poate spune ca noua pozitie a scaunelor va face si din pilotul unui Maverick X3 turbo sa devina un tot unitar cu vehiculul sau.
O alta modificare de luat in calcul ar fi si excelenta garda la sol de 15 inci (38,1 cm) menita sa abordeze o varietate de terenuri, precum desertul, dunele, zonele pietroase sau potecile prin padure. Cu toate acestea, garda la sol si pozitia pilotului, inginerii de la Can-Am au reusit sa mentina o vizibilitate ideala, rezultand o capacitate optima pentru off-road, indiferent de natura terenului.
Numai ca lucrurile nu se opresc aici, fireste. Conceptul “Cockpit Ergo-Lok” se traduce in fapt prin plasarea controalelor la locurile potrivite, elementele mecanice situate inteligent, scaune pozitionate ergonomic, plus posibilitatea de accesorizare complexa si lesne de realizat.
Astfel, volanul inspirat din lumea curselor sportive se poate inclina pana la 25 de grade si dispune de un ecartament integrat astfel ca vizibilitatea sa nu fie afectata in nici o pozitie. Exista, de asemenea, o oglinda panoramica ce asigura vizibilitatea excelenta a ceea ce se petrece in spate. Ansamblul multifunctional digital si analogic are o sumedenie de functii vizibile pe bord, vitezometru, tahometru, kilometraj, functionare pe distanta si unitate de timp, situatia combustibilului, pozitia schimbatorului, diagnostic, ceas, modul de pilotare (ECO sau sport), avertizarea vizual-sonora pentru punerea centurii, etc. Pornirea/oprirea se realizeaza doar prin apasarea unui buton de pe bord.
Scaunele ErgoPrint sunt concepute astfel incat sa distribuie greutatea in mod optim, dar si sa atenueze socurile resimtite in teren denivelat. Sunt turnate dintr-o singura bucata si sunt reglabile in patru trepte verticale (cu ridicare in total de 5 cm) si orizontale (in deplasare fata-spate in 15 cm). Invelisul lor este conceput sa fie anti-murdarie, iar pernele detasabile se pot curata foarte usor. Exista un sistem de centuri de siguranta in 4 puncte, retractabile, iar la modelul X rs in 5 puncte.
Accesorizarea e un alt punct forte, astfel cabina poate suferi o serie de modificari cu accesorii optionale, pornindu-se de la instalarea sistemului de centuri de siguranta in 5 puncte (pentru modelele non-X rs), pana la acoperisuri, parbrize, bare de siguranta (altele decat cele standard) samd. De asemenea, exista loc si pentru cabluri si control electronic, in situatia in care detinatorul ar vrea sa mai accesorizeze vehiculul cu elemente de electronica usoara.
Trecand la aspectele tehnico-mecanice, trebuie remarcat faptul ca Maverick X3 Xrs Turbo R impune printr-un sistem de suspensii impresionant, avand o cursa de 24 de inch (61 cm), ceva ce din nou se aseaza in fruntea modelelor de acest gen din industrie. Dar nu e numai asta, deoarece Can-Am BRP a dezvoltat o noua suspensie TTX cu patru legaturi, avand un brat desprins din zona camioanelor de curse, cu trei legaturi care controleaza varful rotii pentru a stabili geometria optima in fiecare secunda a parcurgerii terenurilor de tot felul. Componentele sunt ingenios asamblate pentru a asigura un transfer de putere de neegalat la roti, fara nici o problema inclusiv la trecerea peste obstacole. Sistemul de suspensie ofera astfel controlul de precizie, tractiunea si mai ales, siguranta la viteze mari (si acest side-by-side chiar e capabil de viteze mari). In privinta modelelor standard Turbo si a X ds Turbo, cursa suspensiei este ceva mai redusa (20 inch – 50,8 cm), insa sistemul este similar. Pe fata, X rs Turbo R are o arhitectura frontala, inspirata de asemenea din camioanele de curse, cu un brat tip A-arm tubular arcuit si o sway bar (bara de asistenta a stabilitatii). Configuratia este responsabila de imbunatatirea garzii la sol amintite.
In privinta amortizoarelor, aici Can-Am a adus practic cele mai competitive modele de pe piata, chiar daca e vorba de trei pachete distincte: pachetul FOX 2.5 Podium RC2 HPG Piggyback pentru X3-urile Turbo de 120 si 172 cp, cu reglaj de compresie QS3 fata si spate si un control al suspensiei spate pentru o configurare rapida si usoara, pachetul FOX 2.5 Podium RC2 HPG Piggyback cu reglaje si pe fata, spre deosebire de cel de mai sus si pachetul FOX 2.5 Podium RC2 HPG Piggyback complet reglabile, cu compresie si revenire pe fata, plus FOX 3.0 Podium RC2 HPG, cu rezervor reglabil de la distanta si bypass, dublat de reglaje de compresie si reglare cu dubla viteza, pe spate, pentru performante ultra-precise.
Cateva cuvinte si despre dimensiuni si anumite caracteristici determinate de acestea, nu ar strica. Astfel, ampatamentul de 260 cm, care devine cel mai lung din industrie (cu 30,5 cm mai lung decat cel mai apropiat concurent) imbunatateste neindoielnic capacitatea de off-road. De fapt, nu numai ampatamentul, o distributie optima a greutatii (44/56) si garda la sol de 38 cm, plus sistemul de suspensii, confera vehiculului o stabilitate uluitoare.
Iar stabilitatea dublata de un control superior inseamna mult, in special in zona unde se intalneste viteza cu terenul accidentat. Si control inseamna roti trainice, cu jante de incredere si anvelope performante. Maverick X3 sta pe patru jante din aluminiu, de 14 inch, cu prindere tip beadlock. Sistemul de fixare mecanica a beadlock-ului face aproape imposibil ca guma sa se desprinda de roata in timpul acceleratiilor demente si a unor viraje dificile. Gumele vin in dimensiuni de 30 inch, fiind niste Maxxis Bighorn in sase straturi si determinand niste pneuri versatile, cu crampoane agresive si un model non-directional pentru a se descurca de minune pe orice tip de teren.
Si daca ai in ecuatie o putere dezlantuita, este firesc sa ai si un sistem de franare de mare nadejde. Totusi nimic nou sub soare, pastrandu-se pachetul cu doua discuri fata de 262 mm, cu etrier cu doua pistoane, plus un disc spate de 248 mm.
Trecand incet catre modurile de pilotare, trebuie mentionat ca Maverick X3 are doua moduri speciale: ECO si Sport, un sistem de servo-directie in trei moduri, conceput pentru optimizarea cantitatii dorite de asistenta a directiei, la care se adauga sistemul iTC (Intelligent Throttle Control), necesar si util la livrarea unei acceleratii domoale, atunci cand piciorul pilotului cedeaza, in teren accidentat.
Ce mai e nou si in orice caz, iar la superlativ in industrie, dar nu o sa apara evidentiat in fiecare fisa tehnica, ar fi un rezervor marit considerabil pana la 40 l. Si daca vorbim despre volume, trebuie mentionat ca in cabina exista o capacitate de depozitare totala de 9,5 l, insumand torpedoul, consola centrala si doua suporturi de pahare, in timp ce in exterior exista un rack spate (evident cu sistemul de prindere ingenios pentru accesorii Can-Am LinQ), capabil sa sustina o masa de 91 kg.
Tot inovator este si butonul de pornire/oprire, pe modelul celor deja existente in industria auto, activat de o cheie de securitate cu cip (celebrul sistem deja D.E.S.S., patent BRP), dar si o cheie separata “de invatare”, cu alte cuvinte un limitator de viteza si acceleratie pentru cei mai putin instruiti si obisnuiti cu capacitatile acestei bestii pe patru roti.
Cine a avut rabdare sa citeasca pana aici acest review (si va multumesc!), a observat ca am lasat la final prezentarea “inimii” fiarei dezlantuite Maverick X3 X rs TurboR, ca si sistemul de transmisie si tot ceea ce tine de propulsie. Ei bine, de aici incepe distractia.
2018 Can-Am Maverick X3 X rs TurboR are pozitia dominanta in industrie, in acest moment, gratie motorului capabil sa livreze 172 cai putere la 7.250 rpm si un cuplu impresionant de 161 Nm, la 6.500 rpm. Aceasta reprezinta o crestere impresionanta cu 12% a puterii (+ 18 cp) si cu 10% a cuplului fata de modelele anterioare. Si inca o data amintim ca de la 0 la 100 km/h trec doar 4,4 secunde.
Puterea izvoraste dintr-un motor Rotax ACE 900cc, in trei cilindri, dublat de un turbocompresor si un ventilator, ce stau la baza stimularii suplimentare, rod al unei inginerii de elita, asa cum BRP a dovedit de atatea ori. Intercooler-ul si ventilatorul (cu mini-ventilatoare suplimentare) au fost reproiectata pentru a maximiza transferul de caldura (cu un flux de caldura cu 49% mai mare). Pentru aceasta crestere a puterii a fost gandita si realizata o noua pompa de combustibil, de asemenea o noua curea CVT dintr-un compus imbunatatit ce ofera o rigiditate mai mare. Nu numai la modelul X rs, motoarele turbocharged Rotax ACE sunt amplasate in partea din spate a sasiului, rezultand un zgomot redus in cabina, de asemenea mai putina caldura si mai putine vibratii. De asemenea, exista acum bujii de iridiu care asigura o ardere imbunatatita, o durata de viata mai mare si o intretinere redusa.
Un turbocompresor integrat Rotax, cu turatie ridicata este situat chiar langa motor pentru o livrare imediata, aproape instantanee a energiei. Intercooler-ul usor si durabil are ventilatorul sau mare asezat intr-o pozitie optima, fara a compromite vizibilitatea. Carcasa turbinei a fost realizata dintr-o singura bucata.
Rezultatul? Maverick X3 dispune de un sistem de aerisire de mare debit, foarte eficient, optimizat de la admisie la evacuare, oferind acele performante notabile ale motorului. Chiar daca nu este un vehicul gandit pentru mud-riding, zonele de admisie sunt oricum pozitionate strategic la inaltime, pentru a se pastra uscate si a fi protejate de noroi si apa. Exista trei prize de aer supradimensionate in spatele soferului, care asigura permanent furnizare constanta de aer curat, doua pentru a raci CVT si una mare pentru motorul insusi. De asemenea, Maverick X3 X rs Turbo dispune de un filtru de aer Donaldson, usor de accesat si conceput pentru viata lunga.
Admisie de top, evacuare de top. Carcasa turbinei a fost integrata cu colectorul de evacuare, oferindu-se astfel un debit de aer mult marit si minimizand scaderea presiunii, astfel incat turbina nu are nici un decalaj. Evacuarea mare si inspirata de asemenea din cursele sportive, are o semnatura unica si puternica, pe care numai un motor Rotax in trei cilindri o poate livra.
Ce se intampla pe mai departe cu puterea conceputa? Se duce catre transmisia de inalta performanta QRS-X CVT intr-o cutie de viteze compacta si optimizata pentru a functiona in tandem cu turbina, in vederea eliminarii decalajului specific in motoarele turbocharged si a spori acceleratia imediat, fara a duce la sincope in cuplu. Cum spuneam mai sus, cureaua de transmisie utilizeaza un nou compus care confera o rigiditate laterala mult crescuta fata de modelele anterioare. Aceasta se desfasoara pe trei role, cu un design care include si niste aripioare pentru fluxul de aer. Este un sistem asa numit gear-on-gear, fara arbore spate, conceput special pentru durabilitate crescuta si intretinere facila.
In mare, cam asta ar fi 2018 Can-Am Maverick X3 X rs TurboR, side-by-side-ul ultra-sportiv suprem al momentului, dar care nu ne indoim ca va veni intr-o versiune si mai furioasa si mai ingenioasa in viitoarele editii.
Modelul este disponibil pe comanda si la ATVROM, alaturi de celelalte modele Can-Am si, in afara dezavantajului dat de faptul ca nu este inmatriculabil deocamdata, nu credem ca ar putea oferi fie si o secunda de insatisfactie oricarui amator de side-by-side-uri sportive.
side by side bombardier, sxs can am, side by side, brp, can am maverick x3 x rs turbo r,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”