Ce se remarca in mod deosebit in acest lineup, mai exact prim val al acestui lineup? In primul rand, e vorba de sapte modele integral noi, patru dintre acestea fiind modele Special Edition construite in cantitati limitate, apoi o crestere a puterii pentru modelele populare Wildcat Sport si nu in cele din urma, o linie speciala de accesorii de inalta performanta in colaborare cu SPEED, avand aportul lui Robby Gordon.
Inainte de a face o scurta prezentare a lineup-ului, trebuie sa remarcam inainte de toate ca si constructorul Arctic Cat s-a preocupat de acoperirea cu modelele sale a segmentelor de nisa, asa cum au facut-o ceilalti doi mari producatori de ATV-uri si SxS-uri de mare calibru, ne referim la modelele speciale pentru vanatoare, activitati indelungate outdoor sau “balaceala” in noroi. Au existat si inainte modele care aveau toate atributele pentru una sau alta dintre aceste activitati, insa 2016 e primul an in care modelele de nisa sunt special pozitionate in panoplie.
Cele patru modele Special Edition sunt evidentiate pe scurt mai jos:
- vanatorii pot sa-si mai adauge un trofeu: noul integral HDX 700 SE Hunter Edition, care e dotat cu un sistem electric de liftare a benei, jante din aluminiu vopsite, loc de depozitare a armelor de vanatoare, un troliu foarte solid, pentru sarcini de pana la 2.268 kg si, evident, o schema de culoare speciala – Timber Camo.
- pentru aventuri in desert, specialistul Wildcat X Special Edition primeste un set grafic si cromatic adaptat acestora – Desert Tan, in plus fiind echipat cu bare de protectie din aluminiu si roti vopsite asortat cromaticii, plus un acoperis.
- Wildcat Trail Special Edition vine cu usi integrale, jante din aluminiu asortate si o combinatie uluitoare de culori True Timber Camo / Orange Metallic.
- singurul ATV Special Edition din lineup este TRV 700 Special Edition, care vine dotat cu un troliu de 1.360 kg, plus schemele de culori speciale True Timber Camo/Orange Metallic sau Black Metallic.
Sa vedem si cele trei modele cu adevarat noi din lineup. In cadrul noului lineup Arctic Cat remarcam o rebranduire, astfel ca modelele numite anterior XR se intituleaza din acest moment Alterra, semnificatia fiind destul de evidenta – all-terrain, adica pentru toate tipurile de teren.
Arctic Cat, pentru modelele integral noi Alterra 400 si 450, preia infatisarea si capacitatile Allterra (foste XR) si le adapteaza pentru segmentul de talie medie, rezultand doua modele parte muncitoare, parte razboinice, atragatoare ca infatisare si mult mai versatile decat ce gasim in clasa 400-500 pe piata. Cu rack-uri, faruri si o alura noi, Alterra 400 si 450 vizeaza zona low-budget cu un raport senzational calitate – pret.
Ca tot aminteam de vehicule muncitoare, sa ne oprim asupra unui model nou de Side-by-Side, HDX XT 500, lucratorul final! Venind in completarea 2016 HDX 700 XT, acest nou model 500 (de fapt, 443cc) e gata sa se inhameze la sarcinile cele mai dure, cu orice pret. Sarcina utila il recomanda ca fiind lider in industrie pe segmentul sau, beneficiind de un cargo-box convertibil in platforma, capabil sa transporte greutati de pana la 453 de kg. Mai mult, modelul poate stoca produse mai putin voluminoase si grele si in compartimentele laterale si sub capota, in timp ce pe bancheta pot lua loc pilotul, impreuna cu doua ajutoare la lucru.
Arctic Cat se pare ca nu a proiectat noi motoare sau reproiectat motoarele existente, insa a gasit o posibilitate de crestere a puterii motoarelor prin reducerea greutatii. Astfel, pentru popularele modele Wildcat Sport, Arctic Cat a reusit o crestere cu 5% a puterii motorului prin schimbarea sistemului de evacuare cu unul nou free-flowing, cu curgere libera, dar si o coborare a centrului de greutate, toate acestea ducand la un raport putere-greutate ideal, o accelerare mai buna, abilitati de catarare pe si peste obstacole mai mari, plus o crestere de viteza semnificativa, totul pentru o aventura extrema pe cinste, oriunde si oricand.
Modelele Wildcat X si 4X raman in esenta la fel ca in lineup-ul precedent ca performanta si specificatii, insa sunt de acuma dotate cu anvelope noi PowerGrip Duro, foarte agresive si totodata aratoase, dar nu mai putin utile.
Ca ultima noutate legata de recenta lansare a lineup-ului 2016, este vorba de parteneriatul incheiat intre Arctic Cat si SPEED, in legatura cu o linie completa de accesorii SPEED de mare performanta, proiectata pentru cei pasionati de vehiculele Arctic Cat, realizata in cooperare cu legendarul pilot de curse off-road Robby Gordon.
Asadar, primele 32 de modele din lineup-ul Arctic Cat 2016, reprezentand primul val, au fost anuntate, urmand ca in mai putin de o luna sa fie disponibile la distribuitorii companiei in America de Nord si intreaga lume. Urmeaza o noua serie de modele, probabil complet noi o parte dintre ele, care vor fi anuntate in viitoarele saptamani. Va vom tine la curent cu acestea, pe masura ce vor fi lansate si totodata, ne vom ocupa in curand despre modele reprezentative si nu numai din lineup-ul 2016.
ATV Hunter 700 X Trail TRV, atv Alterra, atv arctic cat Wildcat,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”