ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015


Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015
  28.12.2015

Se poate spune ca anul 2015 a fost un an excelent pentru entuziastii off-road, prin lansarea multor modele noi sau reformarea unor modele deja existente de ATV-uri si UTV-uri in lineup-urile 2016. Au putut fi vazute o serie de idei inovatoare, dar si revigorarea unor constructori din industrie, o serie intreaga de modele multi-passenger, o crestere impresionanta a puterii pe alte modele si foarte multe cosmetizari facute nu doar din dorinta de a modifica.

Deoarece ne aflam la finele acestui an, ne-am gandit sa va oferim un top al celor mai interesante modele de ATV-uri si UTV-uri, top pe care l-au realizat cei de la webzine-ul atv.com si care poate fi si un top inspirational pentru cei ce urmeaza sa-si achizitioneze astfel de vehicule off-road. Singurul segment care nu va fi prezent, cel al ATV-urilor sport, reprezinta de altfel si segmentul care a cam fost parasit de catre producatori, rezultat al tendintelor pietei de profil. Acest top prezinta modelele de ATV-uri si Side-by-Side-uri intr-o ordine complet aleatorie, dupa cum am mentionat, fiind vorba de highlight-uri in domeniu, nu un top comparativ.

2016 Yamaha Kodiak 700 4X4

Yamaha a fost unul dintre cei mai mari jucatori din lumea internationala a ATV-urilor timp de multi ani, cu venerabilul model Grizzly, care a dominat piata. Insa in acest an, constructorul japonez a lansat pe piata un excelent ATV utilitar, Kodiak 700, care a impresionat din cele mai multe puncte de vedere, imbinand o calitate deosebita cu un pret foarte accesibil, inclusiv pentru cei cu bugete modeste.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - Outlander

In cateva cuvinte, e vorba de un excelent confort dat de ergonomia acestui vehicul, care asigura un rulaj lin si o manevrabilitate ridicata, indiferent daca transporta sarcini ori daca e pus sa tracteze sau nu. Reprezinta o varianta ideala pentru cei care detin ferme mici si mijlocii si care au de parcurs multi kilometri in scopuri utilitare.

2016 Suzuki KingQuad 750

Acest model, de asemenea venerabil pe piata ATV-uri, reprezinta unul dintre cele mai bune exemple pentru modelele care au suferit schimbari semnificative fata de versiunile anterioare, ridicandu-i astfel nivelul de performanta si calitate. De asemenea, un ATV utilitar in esenta, care a primit cateva modificari la motorul sau monocilindric DOHC de 722cc, KingQuad 750 si-a imbunatatit performantele dar si aspectul, de asemenea, adaptandu-l la tendintele moderne.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - 750

Prezenta acestui ATV in top vine in contextul celei mai bune manevrabilitati din clasa sa, iar acest lucru este definitoriu cand e vorba despre segmentul utilitar, chiar daca vorbeam de imbunatatiri in privinta motorului. Si chiar daca in ultima perioada Suzuki nu a trecut prin cele mai bune momente ale sale, trebuie aplaudat efortul de a se preocupa de unul dintre modelele etalon, nu doar din garajul propriu, ci din intreaga lume a ATV-urilor, oferindu-i o infatisare moderna si cateva imbunatatiri notabile.

2016 Can-Am Outlander 6X6 1000 XT

Modelele 6x6 au fost considerate atipice in lumea ATV-urilor o buna vreme, insa si-au castigat un binemeritat loc de vehicul utilitar de mare incredere, forta si putere, datorita si modelului Outlander 6x6 1000 XT, in buna parte. Forta bruta, asigurata si de motorul masiv V-Twin de 976cc, cele doua axe spate, care permit ca in cargo box sa fie transportate greutati de peste 315 kg, fac din acest ATV un tovaras de mare incredere si ajutor in muncile cele mai grele. In plus, cu tractiunea combinata 4x4 si 6x6, plus un troliu de nadejde si o directie puternica, e aproape imposibil de gasit un teren inaccesibil. Daca e vorba de forta colosala si bruta, atunci Can-Am 6x6 e solutia!

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - HD8

2016 Polaris Sportsman XP 1000 High Lifter Edition

In trecut, abordarea terenurilor noroioase si mlastinoase reprezenta treaba producatorilor din zona after-market, fiind o nisa in paleta abordarilor adventure, insa de cativa ani, trei constructori s-au incumetat sa introduca in productia de fabrica vehicule destinate luptei cu noroaielor. Asadar, alaturi de Can-Am si Arctic Cat, Polaris realizeaza ATV-uri pentru impatimitii aventurilor in noroi, iar asocierea acestora cu una dintre companiile aftermarket specializate pe asa ceva, High Lifter, a dus la lansarea acestui model Sportsman XP 1000 High Lifter Edition.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - 750

Practic, avand ca baza Sportsman XP 1000, Polaris a potrivit imbatabilele anvelope High Lifter Outlaw de 29,5 inci, plus rasuflatoarele specifice, plus un kit pre-instalat in fabrica, provenit de la aceeasi companie si a iesit un model care nu cunoaste infrangerea in noroi, namol si mlastina. Si fiindca nu e decat inceputul, asteptam in anii viitori vehicule din ce in ce mai uluitoare, in acest segment de nisa, nu numai marca Polaris.

2016 Can-Am Outlander L 570

Ce a fost cu adevarat interesant in acest an, la lansarea noului lineup 2016, nu a fost faptul ca majoritatea modelelor Can-Am au fost inzestrate cu motoare mai puternice si mai mari, ci faptul ca aceasta inzestrare nu a comportat costuri suplimentare fata de versiunea anterioara.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - Suzuki

In privinta Can-Am Outlander L 570 s-a consemnat o trecere de la motorul de 500cc, la unul de 570cc, capabil sa dezvolte o putere incredibila de 48 cp, devenind lider in clasa medie. Iar asta s-a petrecut fara ca sa se constate o ridicare a pretului fata de versiunea anterioara. Mai mult decat atata, Can-Am nu s-a multumit numai cu un ATV pentru bugete medii, dar si-a dezvoltat lineup-ul orizontal in clasa 570 cu 2016 Outlander L LE 570, Outlander L Mossy Oak Hunting Edition si Outlander L X mr 570. Deci, o editie limitata cu dotari corespunzatoare, o versiune pregatita pentru vanatoare, nu numai ca outfit, ci si ca accesorii din fabrica, plus o versiune de infruntat noroaiele. Astfel, sa tot ai de unde alege!

2016 Yamaha YXZ1000R

Sigur ca datorita unui marketing sustinut si agresiv, 2016 Yamaha YXZ1000R a devenit cea mai anticipata si dorita lansare a anului, dorita si pe baza curiozitatii de a vedea intrupat un UTV sport put-sange. Iar acum, dupa ce stim si planurile in viitorul apropiat ale constructorului, stim ca e doar primul dintre modelele ce vor veni si care au la baza acest model impresionant.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - Honda

Impresionant si ca putere, provenita de la un motor in trei cilindri cu 12 valve DOHC, racit cu lichid, de 998cc, dar mai ales impresionant deoarece Yamaha a introdus prima prima cutie de viteze in 5 trepte manuala secventiala pe care o cunoaste industria, facilitand astfel o conexiune mai directa intre sofer si vehicul, pentru performante imbunatatite si incredere sporita. Mai adaugam si un cockpit confortabil si ergonomic, dar si suspensiile FOX si cu bratele prevazute cu amortizoare cu cursa foarte lunga si rezulta ca e vorba de un pradator al deserturilor, terenurilor accidentate si asta in cea mai mare viteza si cu cea mai mare forta.

2016 Can-Am Defender HD8/HD10

Can-Am se putea prezenta pana in acest an cu o flota de Side-by-Side-uri Sport si Sport-Utility foarte eficiente si performante, singurul lucru care lipsea din panoplie fiind un vehicul utilitar, insa de acum se poate lauda si cu noul 2016 Can-Am Defender. Disponibil in doua pachete diferite de motorizare, Rotax V-Twin de 799cc si Rotax V-Twin de 976cc (cu o putere ridicata fata de celalalt), Can-Am Defender se prezinta cu tot ce are mai bun Can-Am BRP in dotare pentru a-l transforma in vehiculul utilitar perfect, indiferent ca vorbim de vanatoare, scopuri comerciale sau agricultura. Chiar daca se afla la inceput de drum, Defender-ul se anunta ca unul dintre modelele viitoare cele mai redutabile, o adevarata forta si perfect manevrabil in orice aplicatie utilitara.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - 1000R

2016 Kawasaki Mule Pro DX

Printre cele mai tarzii aparitii in 2015, 2016 Kawasaki Mule Pro DX vine si se impune cu o alternativa diesel intriganta, dar eficienta in primul rand. Utilizand un motor diesel Yanmar cu trei cilindri in linie de 993cc, Kawasaki urmareste sa castige in sectorul fermierilor si crescatorilor de animale, folosind motorina care este cu 10-20 de procente mai eficienta decat benzina si cu costuri reduse, pe de alta parte.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - 2015

Modelele DX mostenesc foarte apreciata bena convertibila a celor pe benzina si pot transporta 3 sau 6 pasageri la si de la munca, in acest sens. Extraordinar de puternice, pot remorca o sarcina de peste 900 kg si pot transporta peste 450 kg in bena (sau 160, daca aceasta a fost convertita in cea de-a doua bancheta). In plus, aceste ultime modele au un nou aspect prin reproiectarea versiunii anterioare, semn ca pe viitor Kawasaki nu se va multumi deloc cu ce are. Deloc intamplator ca versiunea anterioara a acestui model a castigat cateva premii de popularitate in randul fermierilor in 2015.

2016 Polaris General 1000

O competitie stransa si acerba se desfasoara de ceva vreme intre Polaris General 1000, Can-Am Commander si Yamaha Wolverine, ca cei mai de seama reprezentanti ai segmentului recreational-utility. Se pare ca la baza acestei noi delimitari, acestui nou segment, sta chiar Polaris General 1000, in varianta sa 2016 mult mai confortabil, cu cele doua scaune inaltate in vederea unui condus si unei pozitii cu cat mai putin stress si oboseala. Modelul se ajuta in performantele sale de un motor urias ProStar care ofera puterea de a se deplasa oriunde, dar si un sistem de suspensii cu cursa lunga si o garda la sol de 30,5 cm, capabil sa se catere ca o capra neagra pe terenuri greu accesibile.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - 750

Avand in catare Can-Am Commander, iar numele fiind de aceea deloc intamplator, Polaris General 1000 intruchipeaza prototipul de luptator, de conducator, care nu cunoaste infrangerea.

2016 Honda Pioneer 1000-5 Deluxe

Inca o dovada concreta a faptului ca 2015 a fost un an in care s-au remarcat modele noi si impresionante, 2016 Honda Pioneer 1000-5 Deluxe reprezinta una dintre marile surprize oferite de constructor, in primul rand clientilor sai loiali.

Top 10 ATV-uri si UTV-uri impresionante ale anului 2015 - Kodiak

Avand o infatisare teribila, cu un motor impresionant, o transmisie automata DCT, cu un sistem de suspensii redutabil, dublat de anvelope Maxxis Big Horn pe jante de 14 inci, Honda Pioneer 1000-5 Deluxe reuseste sa puncteze decisiv si in privinta confortului interior din cabina. Indicat pentru familii sau grupuri de prieteni porniti in aventuri pe teritorii neconventionale, acest side-by-side recreational ofera iesiri de neuitat, indiferent de teritoriile parcurse. Iar atunci cand numarul de pasageri este redus, poate transporta bagaje impresionante, scaunele rabatandu-se si oferind spatiu de depozitare. Cu siguranta, datorita atat aspectului fioros, dar si performantelor sale, acest model isi merita locul in acest top 2015.

Cu siguranta, nu sunt singurele modele impresionante si performante care au vazut lumina zilei in cursul anului 2015, insa reprezinta un punct de plecare in convingerea pentru achizitionarea unui ATV sau UTV, potrivit cu dorintele si necesitatile viitorilor clienti. Si totodata, daca 2015 a fost un an excelent, in care constructorii au oferit ce au avut mai bun in materie de inovare sau reformare, asteptam modelele viitoare, cu siguranta si mai uluitoare. O mare parte dintre modelele prezentate, dar si altele la fel de performante, le puteti gasi in ofertele si promotiile din reteaua magazinelor ATVROM. Contactati-ne pentru oferta completa.

Tag-uri

atv can am, atv cf moto, atv polaris, side by side, sxs can am, kawasaki,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate