Can-Am Spyder a ajuns la unitatea numarul 100.000 vanduta, la sapte ani dupa ce Jay Leno a condus primul three-wheeler Can-Am BRP, iar anuntul a fost facut in cadrul SpyderFest, considerat a fi cea mai mare intrunire a utilizatorilor de Sypder-e din lume, avand loc in Springfield Missouri zilele trecute, intre 29 aprilie si 3 mai.
Desi nu se poate spune despre Can-Am Spyder ca ar avea un dosar impresionant intre vehiculele powersports, interesul pentru acesta ramane ridicat, mai ales pentru cei dispusi sa dea o suma de bani deloc mica, dar care cu siguranta vor atrage priviri admirativ-invidioase pe strazi, atunci cand se afla calare pe roadsterele cu trei roti.
Revenind la evenimentul care a avut loc in Springfield, Missouri, unde au participat peste 1.200 de detinatori entuziasti de Spydere, in centrul atentiei a fost un oarecare cetatean american Brahm Wilson, nimeni altul decat cumparatorul Can-Am Spyder-ului cu numarul 100.000. Acesta, alaturi de oficialii Can-Am BRP, au fost singurii care au stiut despre atingerea bornei 100k unitati vandute, astfel ca reuniunea SpyderFest anuala s-a transformat intr-una aniversara, cu acest Wilson in lumina reflectoarelor.
Can-Am Spyder nu a prea beneficiat de credit si popularitate din partea publicului, cel putin in primii ani, mai mult nu s-a bucurat de critici favorabile din partea specialistilor care au considerat ca nu este cel mai fiabil three-wheeler de pe piata. Dar Can-Am BRP a stiut de la an la an sa imbunatateasca aspectele criticate, sa aduca elemente inovative si sa reuseasca sa isi castige fani din categoria celor sceptici, reusind ca dincolo de impactul vizual de netagaduit sa aduca Spyder-ul la nivelele de performanta dorite. Si iata, in ciuda criticilor si in contextul unei imbunatatiri constante, deja s-au vandut 100.000 de unitati si cu siguranta vor fi si pe viitor multi amatori sa-si achizitioneze un Spyder.
Succesul vanzarilor Can-Am Spyder, alaturi de popularitatea crescanda a unor modele de roadstere precum cele din seria Spyder F3 in randul amatorilor de experiente deosebite in sport-cruising, poate vor determina pe viitor largirea gamei. Viitorul Spyder-elor suna interesant si tentant in acest context.
spyder can am, roadster, brp,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”