ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

CF MOTO Z10 - OZN-ul de la Râmnicu Sărat!


CF MOTO Z10 - OZN-ul de la Râmnicu Sărat!
  24.02.2020

Întâlnire de pomină, la Râmnicu Sărat, în weekend. Zeci de rideri, din toată țara și chiar din afara țării, cu ATV, SXS, MOTO sau AUTO, au vorbit aceeași limbă... cea a pasiunii pentru sportul extrem. Și, pentru că noi, ATVRom, împărtășim această nebunie frumoasă, am luat parte la cea mai faină ieșire a începutului de an. Am testat „OZN-ul” Z10 de la CF MOTO. A fost exact cum ne așteptam: NEBUNIE!

 

PARADA 4x4

Încă de la începutul săptămânii trecute, începuse să se simtă tensiunea, încântarea, emoția întâlnirii. Cine mai avea chef de serviciu sau alte probleme!? Pe grupul deja creat de organizatori se anunțau participanții: Buzău, București, Argeș, Cluj, Dâmbovița, Târgoviște, Piatra Neamț, Ilfov, Oradea, Constanța, Galați, Brăila, Focșani, Franța și chiar Belgia. Vineri, euforia a atins cote maxime. Poze de peste tot veneau în valuri pe rețelele de socializare. Pe seară, locul de întâlnire, pensiunea Rustic, din Râmnicu Sărat, începea să fiarbă. Rând pe rând, riderii au început defilările: CF MOTO, CAN-AM, POLARIS, TGB, LINHAI, motociclete ENDURO etc. Nu au contat brandul, modelul, puterea sau modificările aduse unităților, ci doar bucuria întâlnirii.

PROVOCĂRI EXTREME

Zorii Sâmbetei au fost luați cu asalt de motoarele ce mormăiau a aventură, iar nerăbdarea întâlnirii cu provocările traseului și marea de oameni aliniați la start ne-au făcut pe toți să uităm de geruiala de dimineață. Râmnicu Sărat, orășel liniștit de altfel, s-a trezit la viață sub turațiile bestiilor gălăgioase. Pădurile Râmnicului nu s-au lăsat impresionate de mulțime și zgomot, ba mai mult, natura și-a scos toată artileria din dotare pentru a ne face plimbarea cu adevărat extremă. Evident că riderii i-au răspuns pe măsură. Lupta cu dealurile, văile și situațiile aproape ireale au făcut deliciul traseului. Ne-am și pierdut de zeci de ori, dar ne-am regăsit de tot atâtea ori cu aceeași poftă de offroad. Pentru că offroad nu înseamnă doar să-ți împingi limitele la extrem. Înseamnă prietenie, fair-play, echipă... zeci de mâini întinse atunci când situația o cere, înseamnă lanț de oameni în jurul unui rider care vrea să încerce imposibilul.

Noi, ATVRom, promovăm siguranța!

Extrem este atunci când simți că-ți fuge lumea de sub picioare într-o fracțiune de secundă. Atunci când natura aruncă în tine cu crengi, pietre, nisip, apă, nămol, toate odată sau pe rând. Și dacă nu natura, o face cu siguranță cel din fața ta. Offroad e atunci când simți sângele cum clocotește când, în fața ta, stă falnică o pantă, un perete cum spun cunoscătorii, pe care scrie: „Pe aici nu se urcă”! Și urci! Dar situațiile extreme cer protecție pe măsură. Offroad nu sunt doar poze și video pe rețelele de socializare. Enduro înseamnă cunoaștere a limitei tale și a unității pe care o conduci. Înseamnă echipamentul, extrem de necesar. Înseamnă cunoașterea, respectarea și deloc subestimarea pericolului. Noi, ATVRom, recomandăm practicarea acestui sport DOAR ÎN CONDIȚII DE SIGURANȚĂ MAXIMĂ. Echipamentul nu este o fală și nici opțional. ESTE O NECESITATE! Iar la Râmnic am văzut rideri. Echipați până-n dinți. Oameni care știu că offroad-ul nu este joacă de copii! Respect pentru voi! Abia așteptăm să ne reîntâlnim!

Tag-uri

cf moto, cf moto z10, off road, atv, moto,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate