ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

Comunicat de presa - CUPA CFMOTO, Runda 3, Ziua 1


  22.06.2022

Serres Racing Circuit, 17 Iunie 2022

Runda a treia a Campionatului National de Motociclism Viteza si a Campionatului Est European BMU se desfasoara weekendul acesta in Grecia. Este pentru a doua oara in acest sezon cand piloti din Romania, Bulgaria, Turcia, Grecia si Serbia vin sa concureze la Serres Racing Circuit. Fiecare runda presupune doua curse separate, una care are loc sambata, una duminica. Astfel, in zilele de 18 si 19 iunie, peste 100 piloti din Estul Europei iau startul in etapele cu numarul V si VII din sezonul actual.

ACSRU Racing participa la aceste doua etape cu un pluton numeros de piloti tineri, foarte bine pregatiti, repartizati la clasele: Cupa CFMOTO, Supersport300, Formula 600, Stock 600 si Stock 1000. In urma antrenamentelor oficiale de astazi, rezultatele sunt dupa cum urmeaza:


Cupa CFMOTO:
Fabian Cojocariu a surprins pe toata lumea cu o aparitie tarzie la circuit. Dupa ce miercuri seara a suferit un incident in trafic in Bucuresti, fiind lovit in spate de un sofer cu nivelul de alcoolemie mult peste limita, pilotul de 17 ani a anuntat ca nu va participa la cursa din weekend. Totusi, dupa investigatii amanuntite la spital, a decis sa revina asupra deciziei initiale. Cu urme de arsuri usoare si cu moralul un pic afectat, nu a reusit astazi sa prinda nici o sesiune de antrenamente.

"Prima runda la Serres din aprilie a fost ca o plimbare pentru mine. Nu am vrut sa fortez, veneam dupa accidentarea din toamna de la Navak. Acum ma simt mult mai bine pregatit ca la inceput de sezon. Prognoza meteo anunta ploaie pentru mine, ceea ce ma bucura. E visul meu sa merg pe circuit pe ploaie. Acolo o sa ne vedem cu totii limitele. Nu mi-e teama de slide, am mai experimentat asta pe 300SR la Targu Secuiesc!"

Cristian Radu a fost ca pana acum, printre cei mai rapizi piloti ai clasei. Dupa cele doua antrenamente oficiale, a reusit sa obtina feedback valoros atat de la colegii sai de la clasele mai mari, cat si de la Team Managerul Florin Calin. Tinerii rideri au povestit despre experientele si trairile lor la bordul modelelor 300SR din familia de motociclete CFMOTO.

"Astazi mi-am dat seama de evolutia mea din ultimele doua luni. Am identificat doua viraje unde vreau sa schimb unele lucruri. Pot sa zic cu mandrie ca astazi am invatat sa fac rev-matching la retrogradarea treptei de viteza. Am fost uimit sa aud de la unul din colegii mai mari care au incercat CFMOTO astazi ca el nu franeaza deloc cu 300SR, in nici un viraj. Voi incerca si eu sa ajung la nivelul asta".

Surpriza Cupei CFMOTO din acest weekend este chiar Andrei Poponut, unul dintre cei mai experimentati piloti moto din Romania. Exista putine motociclete pe care el sa nu le fi testat inca in competitie, dar astazi a fost prima lui experienta cu CFMOTO 300SR:

"Am prins un singur antrenament astazi. Nu ma asteptam sa fie atat de bine. Venind de la 600, nu pot sa nu apreciez cat de usoara este motocicleta fata de R6-le meu. Nu am folosit frana deloc astazi, m-am folosit doar de retrogradare de treapta. Pilotii de la Supersport 300 ma depaseau pe linie dreapta, apoi pe viraje ma apropiam considerabil de ei. Am mers foarte relaxat, e o experienta buna pentru mine aceasta clasa."

Darius Boagiu a revenit in actiune dupa accidentarea suferita chiar la Serres in aprilie. Dupa aproximativ 2 luni in care a fost nevoit sa stea in repaus total, startul de astazi a fost un pic mai dificil pentru pilotul TBI Pay.

"M-am simtit de parca eram prima oara pe circuit. Imediat ce ajungeam in virajul K2, reduceam prea mult viteza. Se vede ca Ionut si Cristian au evoluat mult de la prima etapa. Imi doresc mult sa imi imbunatatesc ritmul si sa ii ajung din urma. E important pentru mine faptul ca pot avea incredere in motocicleta 300SR. Stiu ce greseli fac cand sunt pe pista, si ma voi lupta sa le remediez".

Uitandu-ne la timpii obtinuti de pilotii Cupei CFMOTO, acestia sunt dupa cum urmeaza.
1. Andrei Poponut: 1:41.173
2. Cristian Radu: 1:41.668
3. Darius Boagiu: 1:45.980
4. Ionut Purdea: 1:47.587

Ceilalti piloti care vor lua startul in cursele Cupei CFMOTO din acest weekend sunt, dar care nu au setat un timp in antrenamentele de astazi sunt: Daria Ganescu, Ana Andrita, Vlad Chivu, Fabian Cojocariu si Alex Voinea.

La clasa Supersport 300, cei mai buni timpi inregistrati astazi sunt dupa cum urmeaza:
Daria Ganescu: 1:31.673
Alexandru Voinea: 1:32.831
Ana Andrita: 1:42.914

La clasa Formula 600, Andrei Poponut a reusit un best lap de: 1:28.046 , in timp ce Dragos Tone a fost doar putin mai lent cu 1:28.989.
La Stock 600, cel mai bun tur de pista al lui Vlad Chivu a fost de: 1:25.285
La Stock 1000, Hristian Hristov a stabilit un timp de : 1:19.883

Puteti urmari rezultatele de la aceasta etapa in timp real accesand urmatorul link: https://s-timing.com/bmu-road-racing-championship-rounds-5-6/


Multumim tuturor partenerilor implicati in sprijinirea tinerilor piloti, fara de care Cupa CFMOTO nu ar fi existat:
CFMOTO: https://global.cfmoto.com/
ATH-MOTO: https://www.ath-moto.ro/
TBIBank: www.tbibank.ro
Triton: www.triton.com.ro
Motul: https://www.motul.com/
HJC Helmets: https://www.hjchelmets.com/
Asfalt Uscat: https://www.asfalt-uscat.ro/
Rebelhorn: https://rebelhorn.com/
Aximoto: https://web.facebook.com/aximotocarene

Tag-uri

motociclism viteza, cfmoto 300sr, cupa cfmoto, competitie, motocicleta 300cc, motociclete cfmoto,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate