ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

CFMOTO NK-C22


CFMOTO NK-C22
  21.11.2022

La un an dupa ce a dezvaluit prima sa motocicleta concept sub forma lui SR-C21 care ulterior a devenit modelul sportbike 450SR, NK-C22 apare in lumina reflectoarelor dandu-ne o idee despre cum va arata urmatoarea generatie NK si pentru a marca debutul platformei C-LINK.

Compania planuieste sa lanseze 10 noi modele in 2023, inclusiv o versiune de productie pentru conceptul de curand dezvaluit, NK-C22. Managerul general al CFMOTO, Chen Zhiyong, a declarat ca 2023 va fi „anul cel mare” al lansarii de noi produse. Producatorul vrea sa aduca in 2023 sase motociclete CFMOTO pe benzina si patru motociclete electrice. Recunoscut deja ca cel mai proeminent constructor de motociclete si ATV/SSV din China, CFMOTO vrea sa fie pe harta marcilor powersports de clasa mondiala. Brandul CFMOTO a fost fondat in 1989 si numele complet este Zhejiang Chunfeng Power Limited Company.

CFMOTO si KTM au inceput sa lucreze in 2011, apoi au intrat impreuna intr-o societate de productie in comun in 2014, continuand sa se apropie. Compania detinuta in comun se numeste CFMOTO KTMR2R. CFMOTO detine 51% din actiuni, in timp ce KTM detine restul de 49%. De asemenea, concureaza in Campionatul Mondial Moto3 cu un vehicul bazat pe KTM si l-a adus in echipa pentru sezonul 2023 Moto3 pe tanarul australian, Joel Kelso.

Conceptul NK-22 cu look dramatic va inlocui actuala serie NK. Firma chineza pare axata sa isi dezvolte propriul stil pe platformele familiare KTM. Gama actuala NK include configuratiile 300 si 650. Nu este exclus sa apara si o versiune 450cc asa cum s-a intamplat in cazul lui 450SR, alaturi de una 700cc sau 800cc.

Cealalta veste importanta pe care CFMOTO a anuntat-o la conferinta se refera la noua sa platforma tehnologica pentru motociclete, C-LINK. CF din nume, asadar, nu reprezinta numai „Chufeng”; aparent, in viitor, va echivala cu "Connected Fun". Platforma are rolul de a facilita legatura intre componentele mecanice si de software ale viitoarelor vehicule CFMOTO, crescand usurinta in utilizare si placerea pilotarii. Pentru ca nu este suficient sa povestesti despre o noua tehnologie pentru ca oamenii chiar sa devina interesati, producatorul chinez a dezvaluit conceptul NK-C22. Designerii Kiska aduc in prim-plan C-LINK si potentialul acestei platforme inovatoare. Este greu de stiut unde sa te uiti mai intai, la caroseria forjata din fibra de carbon, evacuarea dubla SC Project, bratul oscilant cu o singura fata sau rotile magnifice. Farul, stopul, intregul profil si proportiile per ansamblu construiesc un look atractiv, sportiv si agresiv, dar nu foarte intimidant. CFMOTO a precizat clar ca este numai un concept, insa se presupune ca o versiune de productie este deja in lucru.

Motorul este acelasi KTM LC8C care alimenteaza modelul curent CFMOTO 800MT, un motor cu 2 cilindri in paralel de 799 cmc care produce 94 de cai putere. Totusi, nu se stie daca poate fi tunat diferit, deoarece riderii de motociclete sport si de aventura pot sa doreasca lucruri diferite de la modelele 800 cmc. Mai multe detalii vor fi disponibile mai aproape de lansarea versiunii de productie.

Gama de motociclete CFMOTO este disponibila si pe ATVRom Pitesti

Tag-uri

cfmoto nk c22, motociclete cfmoto, cfmoto,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate