Numele de Path 22 se refera la unul dintre cele mai secrete sectiuni de plaja a surfer-ilor din Europa, inaccesibila masinilor, situata in sudul Frantei, pe coasta Atlanticului, la capatul unui drum de o jumatate de ora printr-una dintre cele mai mari paduri de pini din Europa, numit simplu 22.
Conceptul Path 22 se bazeaza pe BMW R nineT, rezumat excelent al motocicletelor custom, astfel incat este proiectat spre a fi modificat pentru orice preferinta individuala. Ola Stengard, director al BMW Motorrad Vehicle Design sustine ca “ideea unui BMW stil scrambler nu este noua pentru noi, dar acum simtim ca e momentul cel mai potrivit de a prezenta propria versiune a conceptului legendar”. Si nu e de mirare, caci BMW Motorrad este angrenat din plin in lupta pentru suprematia pietii, indiferent de clasa sau categorie, aspect altfel vizibil in rapoartele lunare pozitive privind vanzarile.
Acest concept va fi cu siguranta baza a ceea ce va urma in evolutia pe acest segment, iar in sprijinul acestei afirmatii trebuie tinut cont si de o declaratie recenta a CEO BMW Motorrad, Stephan Schaller, care sustinea ca in cadrul colaborarii cu celebra companie specializata in customizari Roland Sands Design, un capitol aparte il reprezinta implicarea in realizarea acestui concept.
Conceptul Path 22, asa cum a putut fi vazut in splendoarea sa, arata totusi destul de masiv in comparatie cu scrambler-urile Ducati sau Triumph, proiectate si construite ca sa ia foarte in serios ideea de off-road. Ceva va urma sa se modifice in constructia viitorului scrambler BMW, pornit de la minunatia de R nineT, complet atat ca look, cat si ca dotari, iar aici e de asteptat implicarea maiestriei celor de la Roland Sands Design ca sa isi justifice inclinarea spre aventurile off-road. Conceptul pastreaza motorul boxer de 1.200cc racit cu aer al modelului de baza R nine T, suspensii Ohlins, plus o serie de dotari si accesorii customizate: sa din piele, bordul semnat de MotoGadget, farul, aripile si rezervorul, plus grafica semnate Ornamental Conifer, la care se adauga si un suport functional pentru placa de surf, probabil livrat ca dotare optionala atunci cand vom vorbi de productia de serie.
De exemplu, rezervorul de combustibil e necesar sa fie micsorat, ca sa nu spunem injumatatit, pentru a avea un scrambler pur-sange. De asemenea, sunt asteptate niste anvelope speciale de teren, precum si o noua evacuare, dar fara indoiala, le vom avea, in conditiile in care BMW Motorrad, sustinuti de Roland Sands Design sunt companii care nu se incurca cu jumatati de masura. Asadar, putina sau mai multa rabdare, pana cand BMW va acoperi si acest segment, atat de apreciat de multi fani. Oricum, din ce se aude, varianta de serie a noului scrambler BMW va putea fi admirata in toamna, in editia acestui an a EICMA Milano.
motociclete, scrambler,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”