Intai despre revolutionarul (asa apare scris in raport) motor bicilindric. In ultimele luni, jurnalistii si fotografii din domeniu si-au facut datoria, surprinzand periodic un model in lucru, despre care se spune ca ar fi viitorul 800 Duke. Exista si imagini-spion, pe marginea carora s-au facut o serie de speculatii.
Acum, KTM cumva dezvaluie misterul. Astfel, austriecii lasa sa se inteleaga ca nu e vorba numai de un motor nou, in doi cilindri paraleli, ci chiar de o platforma noua integral, care va sta la baza unei game intregi de motociclete, in jurul acesteia.
In capitolul “Cercetare & Dezvoltare” din raportul KTM, apare acest paragraf: “Dezvoltarea unei noi platforme de motociclete bazate pe un motor cu design revolutionar in 2 cilindri, care va aduce o contributie substantiala pentru deschiderea unor noi segmente de piata”.
Ce poate fi “revolutionar” in acest motor, ramane intrebarea. Ce face acest motor atat de special? Ei bine, nu se stie. KTM a adus lumina intr-o privinta, insa a dat spre mestecat presei acum altceva. Si nu orice, ci fix o componenta despre care, pana la lansarea propriu-zisa nu se poate spune mare lucru, nici cu un teanc de fotografii-spion. Asadar, moara zvonurilor si speculatiilor nu va rugini in urmatoarea perioada, cu siguranta.
Trecand acum la confirmarea oficiala a lansarii modelelor din segmentele inedite pentru Husqvarna, raportul spune sec, in capitolul “Husqvarna Motorcycles, obiective si strategii”: “Viitoarele modele de productie Vitpilen si Svartpilen care redefinesc segmentul, vor indrepta Husqvarna Motorcycles spre o traiectorie uluitoare, care o va transforma in al treilea cel mai mare producator de motociclete al Europei, obiectiv fixat pana in 2020. Pentru 2017, urmatorul pas realizat inseamna ajungerea pe piata a primelor doua Vitpilen, modele de productie”.
Frumos si steril, totodata. De ce steril? Inapoi putin in timp, cu cateva luni, anume in momentul salonului international EICMA 2015 din toamna trecuta. Standul Husqvarna expune cateva modele concept Vitpilen si Svartpilen: 125, 401, 701, despre care designer-ul acestora sustine ca 100% modelele vor ajunge cat de repede se poate in productie.
Acum, raportul spune ca vor fi doar doua modele pe piata anul urmator si ambele Vitpilen. “Sageata neagra” (traducerea din suedeza a Svartpilen) se pare ca nu prinde acest tren. La Milano au fost trei modele “Sageata Alba” – Vitpilen: 125, 401 si 701. Deci cele doua, care sa fie? Probabil ca Vitpilen 125 si Vitpilen 401.
In privinta obiectivelor marete, ca Husqvarna sa devina al treilea producator major de motociclete, inseamna ca va avea de luptat cu BMW, Ducati, Triumph, ca sa nu mai vorbim de firma-mama KTM. Modelele concept au fost foarte bine primite de catre public si presa, ar insemna un start bun, insa e un drum lung si dificil.
Rezumand: KTM dezvolta un motor nou, in 2 cilindri paraleli, care va sta la baza mai multor modele, prezentat ca “revolutionar”, fara alte explicatii, iar Husqvarna va avea gata pentru 2017 doua modele, prezentate ca modele concept in toamna, din gama Vitpilen, probabil 125 si 401, insa si conceptul 701 si gama Svartpilen vor fi cu siguranta in productie. Vesti bune, nimic de spus, insa generaliste. Timpul, ca de obicei, va rezolva si celelalte necunoscute.
husqvarna vitpilen, motociclete husqvarna,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”