Titlul se disputa, in continuare, in ultimele trei etape, dar cele 5 puncte castigate la Motegi si adaugate diferentei existente de 13 puncte in fata lui Lorenzo, pot atarna deosebit de greu in castigarea titlului de catre “Doctor”.
Ploaia de dimineata, dinaintea cursei, a tensionat suplimentar startul, distrugand orice sansa de o lupta dreapta si deschisa intre cei doi protagonisti angrenati in goana dupa titlu, razboiul total ce se anunta fiind inlocuit de o lupta precauta intre tactici. De aceea, dinamica acestei curse a fost caracterizata mai degraba de dramatism, decat de spectaculozitate, concretizata prin lupte surde de care au profitat cei cu nervii mai tari.
Strategia lui Rossi din calificari si din alte curse de pana acum – lasarea celorlalti piloti sa se desfasoare si sa-si ajusteze cadenta, ca apoi sa-si construiasca atacurile sale letale – a fost lasata la o parte, italianul tasnind la start si instalandu-se in frunte inainte de primul viraj. Cumva normal, in conditiile in care pista era inca destul de umeda, iar Doctorul se stie ca este specialistul suprem pe astfel de suprafete. Ajutat si de un start precaut al coechipierului sau, desigur. Caci, asa cum declara si Wico Zeelenberg, antrenorul lui Lorenzo, atunci cand pista are aderenta previzibila, fiind fie complet umeda, fie complet uscata, nu exista rider mai rapid.
In spatele lor, pornit de pe pozitia a sasea de la grila de start, Pedrosa a tratat primele ture cu maxima atentie, a pierdut o multime de timp (la un moment dat, diferenta fata de lideri ajunsese la 9 secunde) sa stiudieze comportamentul celor doi coechipieri, plus Dovizioso de la Ducati situat al treilea si a pornit atacul atunci cand era pe punctul de a pierde si pozitia a patra. La start, Pedrosa a ales anvelopa spate mai moale, nemultumit fiind de senzatia oferita de prima varianta cu cauciucul dur si se pare ca aceasta alegere a fost inspirata.
Tururile lui Pedrosa au fost relativ constante, insa ceva s-a intamplat in fata, cei trei intrand in declin inainte ca spaniolul sa-si pregateasca atacurile, usurandu-i cumva sarcina. Dovizioso nu a reusit sa mentina ritmul, astfel ca dupa 10 tururi Pedrosa a trecut lejer de italian, concentrandu-se pe cei doi piloti Movistar Yamaha si micsorand avansul acestora fata de el progresiv, reusind tururi din ce in ce mai rapide. Cu 9 tururi inainte de final, Rossi a fost depasit de Pedrosa, moment in care lucrurile stateau foarte bine pentru Lorenzo, diferenta dintre el si Doctor reducandu-se la doar 5 puncte. Numai ca Lorenzo a sperat ca intercalarea lui Pedrosa intre el si Rossi va dura pana la sfarsit, trecand de Lorenzo incredibil de usor si imprimandu-si propriul ritm, care s-a dovedit destul de dur pentru acesta. Cosmarul lui Lorenzo nu s-a sfarsit, astfel ca Rossi frustrat de doua tentative de revenire nereusite in fata lui Pedrosa, s-a rezumat la a transa cu colegul sau pozitia a doua.
In acest moment, lupta s-a mutat in planul doi, intre cei doi coechipieri, un factor decisiv intervenind in rezultatul final: anvelopele. Mai exact, anvelopa fata a motocicletei YZR-M1 a lui Lorenzo s-a uzat complet, iar Rossi profitand de o greseala a spaniolului cu 4 ture inainte de final, l-a depasit. Jorge Lorenzo a avut de ales intre a forta o revenire pe final, pe o motocicleta nesigura si cu perspectiva unui accident care l-ar fi scos din cursa si ar fi oferit italianului o diferenta consistenta (si probabil decisiva) de puncte sau a-si prezerva pozitia si a sta in trena coechipierului, in conditiile in care urmaritorul sau de pe locul patru, Marc Marquez, era la o distanta considerabila de 15 secunde. A ales varianta de siguranta, in conditiile frustrante date si astfel asa a fost desenat podiumul: primul Pedrosa, al doilea Rossi, al treilea Lorenzo. 18 puncte reprezinta o diferenta abordabila, titlul mondial se disputa mai departe si asta a fost radiografia cursei de la Motegi Twin Ring.
Marc Marquez a avut un start ezitant si un parcurs relativ modest, pus mai degraba pe seama accidentarii si interventiei chirurgicale recente si dificultatea de a rula la parametri maximi pe o pista inselatoare. Daca titlul este un capitol inchis pentru el, a reusit totusi sa bifeze celalalt obiectiv: sa-si pastreze pozitia a treia in clasamentul general, la distanta de Iannone. Care Iannone nu a terminat cursa, cumva surprinzator. Top 10 a fost completat de catre Dovizioso pe locul 5, Cal Crutchlow pe al saselea, urmat de Bradley Smith, Katsuyuki Nakasuga, Hector Barbera si Scott Redding.
Declarat campion mondial la Moto2. inca de la antrenamente, in urma abandonului rivalului Tito Rabat, Johann Zarco a castigat cursa, in timp ce Niccolo Antonelli si-a adjudecat victoria in Moto3, unde campionul britanic Danny Kent a reusit sa iasa doar al saselea, dar in fata rivalului Bastianini.
Urmatoarea etapa va avea loc la sfarsitul acestei saptamani, in cadrul Marele Premiu al Australiei, etapa Pramac Australian Motorcycle Grand Prix, in conditiile unei dispute inca deschise pentru desemnarea campionului clasei regine.
2015 MotoGP Motegi Top 10 Results
1 Dani Pedrosa Repsol Honda –
2 Valentino Rossi Movistar Yamaha +8.573
3 Jorge Lorenzo Movistar Yamaha +12.127
4 Marc Marquez Repsol Honda +27.841
5 Andrea Dovizioso Ducati Corse +35.085
6 Cal Crutchlow LCR Honda +37.263
7 Bradley Smith Monster Yamaha Tech3 +37.667
8 Katsuyuki Nakasuga Yamaha Factory Racing +44.654
9 Hector Barbera Avintia Racing +48.572
10 Scott Redding EG 0,0 Marc VDS +50.121
2015 MotoGP Top Ten Standings After 15 Rounds
1 Valentino Rossi Yamaha 283
2 Jorge Lorenzo Yamaha 265
3 Marc Marquez Honda 197
4 Andrea Iannone Ducati 172
5 Dani Pedrosa Honda 154
6 Bradley Smith Yamaha 152
7 Andrea Dovizioso Ducati 150
8 Cal Crutchlow Honda 98
9 Danilo Petrucci Ducati 93
10 Pol Espargaro Yamaha 88
motocicleta motogp, motocicleta honda, motocicleta ktm, motocicleta suzuki,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”