Federico Sabbioni, director al Vehicle Project Managment la Ducati si Luigi Ronco, director de cercetare la Dainese au primit premiul la Universitatea din Viena de la profesorul Bernhard Geringer, director al Institute for Vehicle Engines and Automotive Technology at Vienna University of Technology si totodata coordonator al Comitetului de Organizare al “Porsche Award”. Astfel, rolul decisiv al Ducati si al Dainese in dezvoltarea uneia dintre cele mai inovative si revolutionare tehnologii in segmentul motociclismului a fost recunoscut prin conferirea acestui important premiu. In trecut, printre castigatorii acestui premiu s-au numarat dr. Magnus Mackaldener, inginer de dezvoltare in cadrul companiei de vehicule comerciale Scania, dr. Wolfgang Huhn de la Audi pentru dezvoltarea si implementarea noii tehnologii de iluminare LED sau profesorul Herbert Kohler de la Daimler AG pentru rolul sau in dezvoltarea bateriilor lithium ion si aplicarea acestora in aplicatii din industria automobilelor.
Inapoi la Ducati si Dainese, aceste doua companii se afla deci intr-o companie selecta a inovatorilor si dezvoltatorilor de sisteme revolutionare, in special a acelora care evolueaza in competitii de mare viteza.
Trebuie facuta precizarea ca sistemul de airbag individual nu a fost o noutate absoluta, existand companii care dezvoltasera tehnologia in paralel (e vorba de Furygan, Virgos sau Alpinestars, acesta din urma rival direct cu Dainese), insa cu adevarat remarcabile la D|Air au fost atat sistemul integrat in motocicleta, care comunica direct cu gecile D|Air, cat si capacitatea de reactie integrala si umflare in doar 45 milisecunde in caz de impact.
Atunci cand sistemul D|Air si-a dovedit pe deplin eficienta, miscarea cea mai buna pe care a putut s-o faca Ducati a fost implementarea acestuia din fabrica pe modelele sale, ceea ce a insemnat un imens avantaj fata de concurentii care ofereau sisteme airbag aftermarket. Pe de alta parte, dezvoltarea unui sistem individual airbag pe echipamentul motociclistului a fost miza intrecerii dintre Dainese si rivalii lor dintotdeauna Alpinestars, insa cei de la Dainese au stiut sa-si desavarseasca produsul intr-atat cat sa ofere Ducati usurinta alegerii. Iar colaborarea dintre Ducati si Dainese a insemnat tehnologia revolutionara care a atras atentia inclusiv industriei auto.
echipamente moto dainese, accesorii moto dainese,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”