Snow-bike-ul, ca o mica reamintire, ultima tendinta in activitatile powersports de sezon (hivernal), reprezinta utilizarea unui kit special realizat pe modelul de la snowmobile – adica cu senila spate, ski fata – la sasiul unei motociclete, in special dirt-bike-uri. Intre timp, Arctic Cat a dezvoltat si scos pe piata primul snowbike de fabrica, insa esenta ramane folosirea unui kit de conversie, iar cei de la Timberland (achizitionati de cei de la Polaris Industries) fiind liderii neincoronati ai domeniului.
Revenind, sistemul despre care se vorbea in aprilie ca se afla in plina dezvoltare, iata ca este gata de lansare si ar fi deja disponibil pentru comanda sau in showroom-uri. Kitul de conversie Christini se diferentiaza totusi de ceea ce exista pe piata, fie ca vorbim despre producatorii precum Timberland, fie ca vorbim de lucrari realizate in ateliere specializate, prin faptul ca va avea dubla tractiune, atat pe senila spate, de baza, cat si pe un sistem de mini-senila montat pe ski-ul din fata.
Christini sunt renumiti prin dezvoltarea tehnologiei AWD cu motociclete cu tractiune dubla (ambele roti), astfel ca lucreaza atat in plan civil, cat si in plan militar, semn al aprecierii modelelor sale. Si in mod evident, speculand moda actuala si noua nisa in crestere a snowbiking-ului, au pus la punct un kit de conversie cu dubla tractiune.
In partea din spate se poate monta orice fel de senila, de la orice brand preferat, la Timbersled, insa Christini ofera si varianta pentru aceasta senila. Practic, kit-ul de conversie cuprinde propria senila, cu split-ski, ce se afla in curs de brevetare zilele acestea si asta reprezinta noutatea acestui model care promite mai multa putere, agilitate si aderenta, ce se traduc in distractie la cote maxime.
Daca acestea ar fi fost vestile bune, in mare, vestile mai putin bune sunt in numar de doua. In primul rand, spre deosebire de Timbersled, de exemplu, care utilizeaza un kit ce se potriveste la sasiuri la o varietate de modele de dirt-bike-uri, in cazul Christini e nevoie de o motocicleta 2WD, produsa tot de ei. Cu alte cuvinte, iti poti lua Christini AWD II-Track si sa-l montezi numai la un sasiu al unei motociclete Christini.
A doua veste mai putin placuta ar fi pretul, producatorul anuntand un pret incepand de la 2.000 dolari in sus pentru sistemul senilei fata, insa la care se adauga o senila spate la vreo 5.000 dolari. Iar daca nu ai in garaj vreo motocicleta Christini, mai dai inca vreo 8.500 dolari minim pe un model. Deci toata distractia se situeaza in jurul a 15-16.000 dolari, cel mai putin. Altfel, pretul unui snowmobil decent. Dar sigur, vrei snowbiking, iar atunci iei in calcul serios variantele concurentei.
Pare insa o afacere pentru cei care detin sau si-au propus sa detina o motocicleta cu tractiune integrala Christini, iar iarna stau ca pe ace. Configurarea motocicletei si transformarea intr-un snow-bike si invers incep sa aiba un sens.
snowbike christini, snowmobil,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”