ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

Lavey Craft Motors ofera Yamaha YXZ1000R o caroserie speciala produsa dupa modelul ambarcatiunilor navale


Lavey Craft Motors ofera Yamaha YXZ1000R o caroserie speciala produsa dupa modelul ambarcatiunilor navale
  27.09.2016

Companiile de producere componente aftermarket destinate vehiculelor offroad sunt numeroase, ideile si creatiile sunt diverse si ar trebui sa avem o rubrica speciala de noutati despre asa ceva, asa ca in general, ne rezumam doar la acele stiri care au ca subiect componente care smulg un “wow!”, fiind pacat sa nu le amintim. Acesta este si cazul unui kit de caroserie produs de o companie specializata pana de curand in personalizarea ambarcatiunilor, dar si in restaurarea lor, kit destinat impresionantului model sportiv de side-by-side Yamaha YXZ1000R.

Lavey Craft Motorsports a lansat o caroserie din fibra de sticla special conceputa pentru unul dintre cele mai remarcabile vehicule din industria powersports, modelul de side-by-side (SxS) pur sportiv Yamaha YXZ1000R. De la lansarea sa in urma cu un an, acest SxS a pus la treaba o multime de companii mai mari sau mai mici, mai renumite sau mai putin cunoscute, specializate pe produse, componente si accesorii aftermarket, pentru ca proprietarii de Yamaha YXZ1000R sa-i poata personaliza vehiculul dupa dorinta.

Iata ca in aceasta cursa nebuna de castigare a inimii si portofelelor proprietarilor de YXZ1000R s-a inscris si producatorul de barci personalizate, service, restaurare si reparatii Lavey Craft Motorsports, cunoscut in special in segmentul marin pentru ingineria high-end si creativitate, printre iubitorii de barci cu motor sau skijet-uri. Dupa decenii de activitate “pe apa”, de cativa ani aceasta companie a intrat si in lumea off-road “pe uscat”, proiectand si construind caroserii pe baza de fibra de sticla.

“Noi suntem oameni de actiune, cu o multime de idei creative, nu avem niciodata ragaz”, a declarat Chris Camire, Presedinte si co-proprietar al Lavey Craft. “Folosindu-ne de experienta vasta in fabricarea high-end a barcilor, profitand de sezonul mort pentru acestea, ne-am orientat spre proiectarea si dezvoltarea componentelor de caroserie pentru SxS. A fost un curs aproape natural al lucrurilor.”

Noul body-kit pentru YXZ1000R, denumit Cobra, utilizeaza in fabricare compozit marin integral, fiind format din laminarea manuala si folosirea gelului de acoperire, de asemenea, manuala. Si rezultatul este fabulos, atat ca infatisare, cat si ca utilitate, din punct de vedere tehnic. Fibra de sticla este mai durabila, dar si mai usoara, fiind eliminat orice zornait, in comparatie cu folosirea de metal in partille componente ale caroseriei, asa cum se intampla la multe modele din industrie. Exista, de asemenea, o serie intreaga de optiuni de culoare, plus scheme grafice si chiar aspectul de fulgi de metal.

Yamaha YXZ1000R showroom view

Cei de la Lavey Craft Motorsports intra intr-un teritoriu absolut virgin, deoarece nicaieri in industrie nu mai exista vreun SxS carosat cu fibra de sticla. “Aceste kituri sunt o completare perfecta pentru un proprietar nou sau deja existent, care vrea sa-si evidentieze SxS-ul intr-o multime de vehicule identice”, a declarat un alt co-proprietar al Lavey Cradt, Dave Sampson. “Caroseriile Cobra sunt usor de montat, atractive, iar dealerii vor putea castiga o multime de bani oferind posibilitatea de a achizitiona un produs unic.”

Exista o singura aspect discutabil, depinde din ce perspectiva este abordat: spre deosebire de kit-ul de caroserie fabricat de acelasi producator aftermarket pentru Polaris RZR XP1000, pentru care pot fi cumparate componente in mod individual, acest kit de caroserie pentru YXZ1000R trebuie achizitionat ca un intreg, inclusiv datorita design-ului aparte al modelului de SxS Yamaha. Lavey promit ca instalarea kit-ului in opt puncte de prindere poate fi simpla pentru proprietarii priceputi, insa pun la dispozitie si servicii de instalare, pentru restul.

Fara indoiala, noua caroserie Cobra pentru SxS-ul Yamaha YXZ1000R arata de senzatie, producatorii avand deplina dreptate atunci cand afirma ca el va scoate in evidenta vehiculele carosate astfel printre celelalte modele identice.

 

Tag-uri

sxs, yamaha, side by side,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate