ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

BMW Motorrad prezinta un sistem de apel inteligent, in caz de accident moto


BMW Motorrad prezinta un sistem de apel inteligent, in caz de accident moto
  03.05.2016

BMW a anuntat un nou sistem de apel de urgenta, care va oferi motociclistului un mod rapid de obtinere a ajutorului in caz de accident. Deocamdata, sistemul va fi oferit ca dotare optionala in lineup-ul 2017 al producatorului german, insa este de asteptat ca in scurt timp sa devina o dotare standard, dupa modelul automobilelor, care vor fi obligate integral ca din 2018 sa fie dotate standard cu un astfel de sistem.

BMW Motorrad prezinta un sistem de apel inteligent, in caz de accident moto - eCall

Sistemul de apel de urgenta poate fi declansat manual sau automat, in functie de setari, astfel ca in urma unei coliziuni sau unei caderi, se trimite imediat un mesaj la un centru de apel BMW, care in cel mai scurt timp contacteaza personalul de interventie de urgenta, in speta, personalul paramedical.

Acest sistem BMW Intelligent Emergency Call inseamna un mic modul pe ghidonul dreapta, care include un difuzor si un microfon incorporate si un buton de urgenta SOS, protejat de un capac, cu care se poate activa sau anula un apel. Comunicarea se realizeaza prin intermediul unei retele celulare aflate intr-un modul de retea telefonica mobila, instalata pe motocicleta.

BMW Motorrad prezinta un sistem de apel inteligent, in caz de accident moto - BMW

Tehnologia implementata reprezinta evolutia fireasca a sistemului BMW eCall introdus pentru prima oara pe automobile in 1999. In 2011, BMW a monitorizat functionabilitatea sistemului si datele culese si prelucrate au relevat ca serviciile de urgenta au putut ajunge la locul accidentului cu 40-50% mai rapid, atunci cand a fost folosit sistemul de apel integrat in vehicul. Comisia Europeana a estimat, pe baza unor monitorizari separate ca sistemele de acest gen pot salva pana la 2.500 de vieti pe an si pot duce la economii de 26 miliarde de euro, anual.

Sistemul inteligent de apel de urgenta actioneaza in trei scenarii diferite, unul manual si doua automate. Optiunea manuala apare destul de simpla, adica se ridica acel capac al modulului si se apasa pe butonul rosu de SOS, iar sistemul se conecteaza cu centrul BMW. Acolo, un operator care vorbeste limba materna pre-selectata a utilizatorului va raspunde si va incerca sa contacteze serviciile de interventie dupa ce va afla ce s-a intamplat.

BMW Motorrad prezinta un sistem de apel inteligent, in caz de accident moto - 2017

Cele doua scenarii automate se declanseaza atunci cand senzorii de acceleratie si cei de inclinare detecteaza un accident. Daca accidentul pare sa fie grav, potrivit datelor culese de senzori, sistemul se va contacta imediat la centrul de apel. Operatorul contactat va incerca sa ia legatura cu pilotul ranit, insa oricum va declansa interventia paramedicilor la locul accidentului, chiar daca pilotul e in stare sa raspunda. In cazul unor accidente mai putin grave, cum ar fi coliziuni sau caderi la viteza redusa, apelul automat este intarziat cu 25 de secunde, oferind posibilitatea pilotului de a anula apelul, cu ajutorul aceluiasi buton rosu de avertizare.

Oricum, senzorii sunt calibrati astfel incat sa poata recunoaste situatiile non-urgente, cum ar fi prabusirea unei motociclete stationare intr-o parcare si fara sa fie vorba de un impact puternic si sa ignore socurile care ar putea sa apara atunci cand se trece peste borduri, bumper de prevenirea vitezei, gropi sau chiar teren off-road.

BMW Motorrad prezinta un sistem de apel inteligent, in caz de accident moto - accident

Deocamdata, masura luata de producatorul german va fi functionala din 2017 pe teritoriul Germaniei, apoi se are in vedere o expansiune rapida in celelalte state europene si ar putea fi limitata functionabilitatea sistemului BMW Intelligent Emergency Call la tarile din UE, intr-o prima faza, probabil pana in 2020. Pentru pietele nord-americane, asiatice sau celelalte nu exista in acest moment planuri ale BMW de dezvoltare a intregului sistem.

BMW Motorrad prezinta un sistem de apel inteligent, in caz de accident moto - 2016

Tag-uri

sistem protectie moto bmw, moto, motociclete,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate