ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

Night Wolves pleaca spre Berlin intr-un tur comemorativ. Provocare sau cinstirea memoriei?


Night Wolves pleaca spre Berlin intr-un tur comemorativ. Provocare sau cinstirea memoriei?
  17.04.2015

Grupul de motociclisti din Rusia destul de renumit, intitulat Night Wolves (Lupii Noptii) si-a anuntat planurile de a organiza o calatorie de-a lungul Europei, cu titlul simbolic de comemorare a celei de-a 70-a aniversare a victoriei impotriva Germaniei Naziste din cel de-al doilea razboi mondial, tur care va acoperi tarile in care trupele sovietice au purtat luptele care au dus la victoria consfintita de capitularea din 9 mai. Evident, turul bikerilor Night Wolves, programat sa inceapa la 25 aprilie, se va termina tot la Berlin, tot la data de 9 mai. Acesta va cuprinde, deci, traversarea Bielorusiei, Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Austriei si Germaniei.

Night Wolves pleaca spre Berlin intr-un tur comemorativ. Provocare sau cinstirea memoriei? - Germania

In conditii normale, acest tur cu motociclete denumit comemorativ, nu neaparat ca ar fi genul de manifestare pe placul autoritatilor locale de pe traseu, dar ar fi apreciat ca simbol si reamintire a nenorocirii care a reprezentat al doilea razboi mondial. Probabil ca ar fi fost vorba de incidente izolate, plus efortul autoritatilor din statele vizate de a asigura un tranzit corespunzator, dar cam pe acolo. Desi oricum, mandria nationala a partilor nu recomanda tocmai o situatie placuta.

Problema majora, insa, o reprezinta actualul climat politic european, in contextul evenimentelor din Ucraina si comporamentului sfidator al Kremlinului, punctat de iesiri repetate ale oficialilor rusi, amenintator la adresa vecinilor, in special cei care fac parte din NATO.

Iar asta pentru ca Night Wolves nu reprezinta tocmai un grup de bikeri entuziasti, pe care sa-i intereseze doar lumea motociclismului si sa planifice raiduri de agrement. Numarand peste 5.000 de membri activi, Night Wolves sunt cunoscuti pentru ultra-nationalismul lor, in care se impletesc, straniu si paradoxal totodata, devotiunea pentru Biserica Ortodoxa Rusa (considerata ca simbol central al nationalismului), patriotismul si pan-slavismul extreme si pasiunea pentru heavy-metal (si alte genuri muzicale agresive). Chiar daca la prima vedere nu par decat o varianta ruseasca a celebrilor Hell’s Angels (sau a altor grupari de bikeri la si dincolo de limita legii) din SUA, componenta ultra-nationalista, habotnica si hiper-agresiva din filosofia Night Wolves realizeaza pregnant diferenta. Liderul gruparii ruse de bikeri, Aleksander Zaldostanov se afla din decembrie anul trecut pe lista persoanelor sanctionate de SUA si Canada, pentru pozitia adoptata fata de conflictul din Crimeea. Clubul Night Wolves are mai multe filiale deschise in tarile din fostul bloc comunist, printre care si Romania.

Night Wolves pleaca spre Berlin intr-un tur comemorativ. Provocare sau cinstirea memoriei? - Night Wolves

Dar principala temere razbate din faptul ca nu o singura data Putin a defilat pe motor, alaturi de Night Wolves, iar gurile rele afirma ca gruparea are sustinere totala din partea presedintelui rus, fiind chiar implicati in conflictele din Ucraina, cel putin asa reiese din rapoarte ale oficialilor europeni si americani. Iar de aici, speculatiile pot incepe, mai ales cu privire la adevaratul rost al turului comemorativ recent anuntat.

Night Wolves pleaca spre Berlin intr-un tur comemorativ. Provocare sau cinstirea memoriei? - biker club

Reactiile nu au intarziat sa apara, premierul polonez Ewa Kopacz considerand ca acest tur reprezinta o provocare si in consecinta, granitele Poloniei vor ramane inchise pentru motociclistii clubului rus. Aceasta pozitie destul de radicala a Poloniei deocamdata nu a fost impartasita clar de celelalte tari cuprinse in traseul planificat, insa se crede ca un grup rus ultra-nationalist de motociclisti, destul de numeros, strabatand soselele lor, nu e de natura sa incante populatia si autoritatile, fie si prin prisma istoriei recente.

Pe de alta parte, cei din Night Wolves intentioneaza sa nu se abata de la planul lor, in ciuda opozitiei afirmate, considerand ca vor reactiona dur, daca se vor simti amenintati, iar libertatea de miscare este asimilata unei amenintari.

Situatia apare in acest moment destul de incordata si complicata, iar rezolvarea ei reclama foarte multa diplomatie si tact de ambele parti. E greu de spus acum ce evolutie va avea planul bikerilor rusi si care sunt adevaratele intentii ale lor si ale autoritatilor, dar e clar ca in aceasta situatie politica incordata nu mai este nevoie de inca o turnura violenta, indiferent cu cine la origine.

Tag-uri

motocicleta,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate