Descris de catre Husqvarna ca “the first street machine of Husqvarna Motorcycles ‘new era’”, modelul 701 Supermoto reprezinta un fel de exceptie in lineup-ul dedicat aproape integral pentru off-road, insa si un posibil inceput in diversificarea acestuia. Odata cu anuntul companiei privind apartenenta in lineup-ul 2016, s-a facut lumina si in privinta disponibilitatii pentru continentul nord-american, existand in decursul timpului o serie de speculatii cu privire la exclusivitatea europeana.
De cand KTM a achizitionat Husqvarna, la inceputul anului 2013, Husky a fost beneficiarul tehnologiei impartite in comun cu modelele austriecilor, iar o intarire a acestei afirmatii o reprezinta insusi lineup-ul 2016 Husqvarna in segmentul motocross. Mai mult decat atat, a fost interesanta miscarea prin care Husqvarna a reaparut distinct in competitiile Supercross si Motocross, facand concurenta cu modelele KTM, iar aparitia unui model de strada vine acum ca o dovada a autonomiei brand-ului. Isi determina astfel KTM o canibalizare a modelelor proprii cu ce scot companiile de sub umbrela sa? Greu de spus si de inteles. Mai degraba am putea spune ca isi respecta clientii, avand in vedere ca Husqvarna are un fan-base destul de solid si o aglutinare a brand-ului in KTM cu rezultatul in modele noi si reformate, ar fi de natura sa infurie acest fan-base. E o parere personala, care face obiectul unor discutii separate, deocamdata sa ne oprim la noul model Husqvarna.
2016 Husqvarna 701 Supermoto utilizeaza un motor monocilindric racit cu lichid de 690cc, similar cu acela pe care-l gasim in KTM 690 Duke; ambele motoare au un alezaj de 102 mm x 84,5 mm, doua pompe in sistem de lubrifiere fortata cu ulei, transmisie cu sase viteze, Adler Power Torque Clutch (APTC) actionat hidraulic si Keihin Engine Management System cu acceleratie ride-by-wire si clapeta de acceleratie de 46 mm. In plus, exista integrate trei harti ale motorului disponibile: Standard, Soft si Advanced.
Un cadru din crom-molibden cu spalier din otel sustine motorul si componentele interne, iar totul este suspendat pe componente de suspensie WP complet ajustabile fata si spate. Furca fata este de 48 mm, oferind o cursa de 21,6 cm WP USD, in timp ce amortizorul spate WP Monoshock asigura legatura Pro-Lever si o cursa de 24,9 cm. Sistemul de frana este furnizat de Brembo, mai concret, un disc fata de 320 mm prins cu patru pistoane etrier, in timp ce in spate un piston etrier e fixat de discul de 240 mm. 701 Supermoto detine acelasi sistem ABS de la Bosch 9M+ pe care-l regasim si pe KTM 690 Duke.
Jantele din aluminiu, cu spite, de 17 inci (43,18 cm) diametru si in fata si in spate sunt incaltate cu pneuri Continental ContiAttack Supermoto. Inaltimea seii este de 88,9 cm, iar garda de la sol este de aproximativ 26,9 cm. Rezervorul de combustibil fixat in sub-cadrul spate de autosustinere, inglobeaza un volum de aproximativ 14 litri, care se adauga la o greutate totala de cca. 145 kg.
Pretul nu a fost inca dezvaluit, dar nu mai este foarte mult pana in luna noiembrie si-l vom afla, cand va fi lansat modelul 2016 Husqvarna 701 Supermoto.
motocicleta husqvarna, motociclete, husqvarna 701 supermoto, off road,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”