Cand izolarea se va incheia, multe activitati vor fi reluate si, o data cu ele, traficul mai mare la orele de varf. Iata care sunt principalele argumente in favoarea mersului pe scuter! Exista multe motive pentru care mersul cu un scuter prin oras este preferabil folosirii unei masini, pentru deplasarea de zi cu zi prin aglomeratie. Deocamdata stam in casa, dar cu siguranta va amintiti de diminetile in trafic, in drum spre serviciu, facultate sau alte destinatii. Poti considera ca scuterul este vehiculul ideal de mobilitate urbana, util pentru tranzitarea zonelor aglomerate, deoarece te avantajeaza prin consumul redus (in jur de 3-4 litri/100 km), poti parca unde doresti, ajungi repede la intalnirile programate, polueaza mai putin si intretinerea este foarte ieftina.
Adio, problema locului de parcare! Poti parca scuterul practic oriunde: la intrarea intr-o banca, in fata scarii blocului, pe trotuar, chiar si in spatiul ingust dintre masinile oprite etc.
Un alt aspect pozitiv consta in consumul mic. Un scuter este mai ieftin de exploatat chiar decat o masina electrica sau hibrida. Atata vreme cat il intretii, este bine reglat si are un carburator curat, acesta nu va consuma mai mult de 3-4 litri/100 km pe strazile orasului. Daca nu ai inca un scuter, retine ca investitia ta se va amortiza in scurt timp deoarece costurile pentru combustibil sunt mai scazute fata de cele asociate mersului cu o masina. De asemenea, pentru scutere nu se plateste rovinieta.
Sigur vei aprecia si ca nu mai petreci la fel de mult timp la semafor si ajungi mai repede unde ai treaba! Cu un scuter te strecori usor printre alte vehicule si poti depasi o coloana mare de automobilisti.
Noxe mai putine. Daca te intereseaza cat de cat mediul inconjurator, scoate masina din garaj pentru drumurile lungi in afara orasului. Pe strada, deplaseaza-te cu un scuter! Exista o gama extrem de diversificata de modele, pentru orice bugete si ai toate sansele sa gasesti unul care care iti place. Poti opta de la modele de capacitate mica, 50cc, pana la unele de 125cc, 250cc sau 300cc, suficient pentru o plimbare antrenanta care sa te scoata din rutina.
Scuteristii sunt scutiti de plata rovinietei, iar impozitul este mai mic. In schimb, asigurarea este obligatorie.
Intretinere usoara si foarte ieftina. Este important sa duci din cand in cand scuterul la un service autorizat, pentru masurile pe care nu le poti face singur, cum ar fi o revizie: filtru aer, reglaje diverse, placute frana fata si spate, schimb ulei cutie si motor... Este important de retinut ca, spre deosebire cu costurile asociate pentru o masina, cele pentru un scuter sunt infinit mai mici.
Dezavantaje. Cand ploua, pe asfalt umed sau acoperit de zapada, devine periculos sa pilotezi un scuter. In lunile caniculare, la semafor vei suferi din cauza caldurii (te vei racori cand te pui din nou in miscare). Un alt inconvenient este ca poti deveni victima soferilor care arunca cu chistoace (desi pot fi amendati) etc. Scuterele mici sunt usor de furat, mai ales daca sunt lasate in locuri nesupravegheate. Modelele de capacitate peste 50cc dispun de placute de inmatriculare normale, au serii la sasiu si motor, astfel incat vanzarea lor este mai dificila.
Cand pilotezi un scuter, din cauza dimensiunilor reduse ale vehiculului, esti mai putin vizibil de catre alti soferi. Acest lucru inseamna si ca esti mai vulnerabil la un eventual impact cu o masina. Pentru a deveni vizibil in trafic, poti purta o casca de protectie si haine mai colorate, poti lipi banda reflectorizanta pe scuter sau stickere vizibile pe timp de noapte.
Concluzie In afara de caracterul practic, economic si alte motive, un pilot de scuter se va bucura de o senzatie incredibila de libertate, pe care nu o simti atunci cand circuli prin oras cu o masina.
mobilitate urbana, scutere, scuter 50cc,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”