ShiftFX reprezinta rezultatul a peste un deceniu de munca sustinuta a companiei BDC, care a dezvoltat initial kit-uri ce adaugau doar caracteristici semi-automate transmisiei, insa acum ofera pilotului posibilitatea de a alege nu numai acest mod, ci unul integral automat, mentinand in acelasi timp un ambreiaj deplin utilizabil care ar fi necesar in situatii de urgenta sau in cele in care tractiunea nu e satisfacatoare.
In modul semi-automat, se arata ca ShiftFX lucreaza intr-un mod similar unui schimbator de viteze cu pale, propriu in masinile sport. Dar in acest caz, pilotul apasa un buton verde pentru a comuta in transmisie automata, unul rosu pentru downshift, in timp ce butonul negru mentine modul neutru. Aceste butoane sunt asezate in apropierea manerului stanga al ghidonului, pentru un acces facil, iar schimbarea treptelor are loc in mai putin de 30 ms.
Un mecanism de control separat poate permite pilotului alegerea intre automat, semi-automat sau neutru, evident in modul automat, motocicleta functioneaza conform asteptarilor, fara ambreiaj, ori trecere manuala in gama de viteze.
ShiftFX EST se compune din trei parti principale: Active Clutch (ambreiajul activ), care permite controlul electro-hidraulic al ambreiajului, un motor DC (curent continuu) de mare viteza si reductor fix de viteze si o unitate de control a transmisiei (TCU – transmission control uinit) care poate fi programat sa schimbe caracteristicile majore ale modurilor automat si semi-automat.
In toata aceasta configuratie, Active Clutch reprezinta componenta cheie, fiind alcatuit dintr-un cilindru principal, actionat de un dispozitiv din aliaj cu memoria formei (MSA) integrat in sistemul hidraulic de ambreiaj, care asigura controlul electronic al acestuia. O supapa de izolare in sistem este ceea ce permite pilotului sa foloseasca ambreiajul manual, semi-automat sau automat.
Sistemul de comanda al transmisiei ShiftFX inlocuieste maneta schimbatorului de viteze si mecanismul cu clichet, gasit intr-o cutie de viteze standard, cu un motor cu curent continuu patentat, de mare viteza si un set reductor. Acesta elimina necesitatea de a trece prin mai multe pinioane si face posibila fixarea la cel necesar.
Compania BDC spune ca sistemul electronic de control al transmisiei adauga aproximativ 2 kg la greutatea totala si ca poate fi integrat de catre orice producator (ca OEM, original equipment manufacturer) care utilizeaza un tambur al schimbarii de transmisie.
Unitatea de control a transmisiei, TCU, ofera pilotului posibilitatea de a seta caracteristicile deplasarii in functie de sarcina, viteza, acceleratie si o serie de alti parametri. TCU se conecteaza la ECU - unitatea centrala de control electronic – a motorului si adauga o serie suplimentara de comenzi asupra franei de motor, si a turatiilor motorului intre schimbarile de viteza.
Compania Biperformance Development Corporation se pare ca va pune la dispozitie sistemul sau ShiftFX EST numai prin intermediul producatorilor OEM, deoarece sustin ca trebuie realizate coordonarea si potrivirea combinatiilor specifice de motor si transmisie cu tambur, iar carcasa care-l adaposteste, de asemenea, trebuie integrata in mod optim pe motocicleta. Nu este recomandata, in schimb, integrarea pe cont propriu, daca nu exista reale capacitati si abilitati mecanice, optiunea fiind macar un service cu mecanici inalt-calificati.
In acest moment, compania sustine ca o conversie cu inovatorul sistem va avea costuri similare unui upgrade in vederea instalarii sistemului ABS, adica in jurul a 1.000 dolari, insa pretul va fi determinat in principal si de volumul de vanzari ale sistemelor ShiftFX, pe viitor, fie contractand cu producatorii majori si nu numai, fie contractand direct cu dealer-ii de produse after-market.
De ce ai cumpara un sistem ShiftFX EST? Ideea de a transforma aproape orice motocicleta intr-un vehicul automat pare o idee atragatoare, probabil ca multi dintre cei care au bugete limitate si nu-si permit achizitionarea unei motociclete din ultima generatie vor fi incantati sa stie ca exista o varianta mult mai putin costisitoare. Apoi, poate fi vorba de pilotii incepatori sau mediu avansati, intimidati de ideea de a folosi un ambreiaj si un schimbator de viteze manual, desi au si varianta unei motociclete sau scutar cu CVT. Exista si o piata sigura, in care acest sistem s-ar bucura de succes, vorbim despre acei piloti cu dizabilitati fizice, care nu pot sa opereze asupra unui schimbator de viteze. Si pana la urma, de ce sa nu existe si o astfel de varianta?
motocicleta aprilia, motociclete,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”