Motorul cu inductie fortata sau turbocharged sau supercharged dezvoltat de Suzuki reprezinta o poveste veche, al carei deznodamant inca il asteapta toata lumea cu infrigurare. Motivul e simplu: a aparut intr-un concept denumit Recursion, in 2013, tot in cadrul salonului Tokyo Motor Show, s-a vorbit apoi de o luare in calcul a trimiterii in productie, doi ani mai tarziu aparand doar un motor XE7 si de atunci tot felul de zvonuri si speculatii.
Imaginile recente ce au insotit brevetele depuse arata chiar o motocicleta ce seamana foarte mult cu Recursion, insa nu e vorba de identitate. Astfel, chiar daca e vorba de caroserie si de suport de placuta numar inmatriculare la fel, la o privire mai atenta se observa ca nu sunt la fel cadrul si sub-cadrul. Astfel, fig. 2 arata motorul in cadru, cu doua radiatoare, fig. 6 prezinta motorul, in timp ce fig. 10 evidentiaza componentele sistemului de inductie fortata. Turbocompresorul (121) a fost amplasat chiar deasupra locului unde conductele se intalnesc, in timp ce cutia de aer (115) si intercooler-ul (131) formeaza o singura unitate situata deasupra capetelor de cilindru.
Nici despre o identitate 1 la 1 cu motorul XE7 prezentat la Tokyo in 2015 nu se poate vorbi; pare sa fie un parallel-twin de proportii medii, in care arborii de transmisie stivuiti fac sa fie vorba de o unitate de putere foarte scurta, conectat la ceea ce pare a fi o bascula foarte lunga, ce reduce tendinta de wheelie. Cateva brevete descriu sistemul de lubrifiere a motorului, amplasarea arborilor de echilibrare in fata si dedesubtul arborelui cotit, configuratia radiatorului dublu si o modalitate de asigurare ca lichidul de racire alimenteaza turbocharger-ul cand motocicleta este parcata si se apleaca intr-o parte.
Informatiile despre faptul ca Suzuki lucreaza de ceva vreme la tehnologia inductiei fortate nu sunt noi, insa aceste brevete arata ca s-au realizat progrese. Astfel, de la publicarea brevetelor pentru conceptul Recursion s-a avansat pana la utilizarea motorului XE7, cum spuneam, imbunatatit si se pare ca nu mai e mult pana la aparitia modelelor de productie. Initial, Recursion utiliza un motor din clasa medie, de 588cc, iar XE7 este in aceasta clasa, cu siguranta, nu se precizeaza insa exact cu ce cilindree.
Nu e clar daca Suzuki va pastra infatisarea Recursion, din brevete nu reiese prea clar, deoarece subiectul principal al acestora o reprezinta motorul cu inductie fortata. Daca ar fi sa ne luam dupa aprecierile si reactiile publicului si presei, Suzuki ar putea sa mearga pe reteta de imagine a Recursion, cu mici retusuri. Ramane de vazut care e strategia companiei, avand deja inregistrate denumirea Recursion, insa doua denumiri recent inregistrate par sa indice ca ar fi noile modele turbocharged: “Katana” si simbolul pentru “Gamma”, cu toate ca aceste denumiri sunt familiare la Suzuki.
motocicleta Suzuki, motociclete,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”