In ciuda unor preturi exorbitante, trike-urile sau Three-Wheeler-urile sunt destul de cautate, atat datorita infatisarii insolite, cat si datorita performantelor, cu toate ca alegerea unui astfel de vehicul tine, in cele mai multe dintre cazuri, de impactul pe care il are vizual pe strazi, altfel spus, dupa numarul potential de capete intoarse. Si inainte de toate, trebuie facuta o precizare: se numesc trike-uri si nu reversed trike, doar ca tricicleta noastra din copilarie avea o roata in fata si doua in spate, iar aceste vehicule au doua roti in fata si una in spate. Trike e trike, are trei roti si gata, iar daca nu e satisfacator, le numim roadstere pe trei roti (three-wheelers roadsters).
De regula, primele nume la care te gandesti, cand vine vorba de trike-uri, sunt Spyder (produse de Can-Am Bombardier) si Slingshot produse de Polaris), insa iata ca exista o firma mica din Utah, SUA, care produce din 2010 Vanderhall, un roadster stilat si impresionant, disponibil in mai multe variante. De pilda, cel mai ieftin model, Vanderhall Venice, are un pret de “doar” 30.000 de dolari (pret de baza, fara taxe, comisioane, adaosuri, optionale etc.), insa modelul The Laguna Bespoke Motoring Experience, care reprezinta varful de gama, ar avea un pret de showroom de 77.000 dolari, care include toate dotarile premium, care pentru restul ar fi optionale. Plus ca poate fi personalizat de la client la client, mai ales ca mentalitatea este “daca dau o gramada de bani, macar sa beneficiez de ceva cu totul special.”
Modelul de baza Vanderhall Venice cantareste 1.375 kg si aminteste de creatia britanicilor de la Morgan, fiind dotat cu scaune incalzite, jante de 18 inci si un sistem audio 600-watt BT. Volanul in sine e o bijuterie, fiind realizat manual din lemn. Pretul de baza incepe de la 29.950 dolari, in timp ce SLR-ul de top al Polaris Slingshot ajunge la 30.000 dolari (pret de asemenea, de baza, fara taxe, transport, adaos samd), in conditiile in care cilindree-ul e mai mare cu un litru.
Urcand in scala modelelor, Laguna reprezinta un Venice, insa cu un carenaj din fibra de carbon, de asemenea realizat manual, ce are darul de a mai adauga 20.000 de dolari pretului mentionat anterior. Si mai departe, Laguna Sport Premium adauga aer conditionat (!), patru combinatii de piele premium pentru scaune, covorase din lana neagra luxuoase, jante de 19 sau 20 inci, la alegere, volan cu comenzi audio, un buton de modificare a carenajului si suspensii reglabile, plus cruise control. Doar 58.850 dolari, pret de baza.
In sfarsit, ajungem la modelul “suprem”: Laguna Bespoke Motoring Experience, care are padele de schimbare a vitezei, combinatii personalizate pentru carenaj, fender, radiator, mai multe tipuri de jante, anvelope Toyo R888 si usi standard de carbon, imbracaminte pentru volan, consola si ornament. “All-inclusive la 77.000 dolari, pentru clinentii care isi doresc ceea ce-si doresc, dupa cum doresc”, mentioneaza site-ul Vanderhall. Suspensia inspirata din lumea curselor e la fel de unica si exotica, iar corpul sau compact asigura performante de top in privinta manevrarii, virajelor si franarii, continua descrierea de pe site-ul producatorului.
Ar mai fi de mentionat faptul ca au, precum side-by-side-urile, un roll-over protection foarte teapan (sau in orice caz, o structura cu acelasi rol), asigurand protectia in caz de rasturnare, iar vitezele maxime fiind de peste 200 km/h si 0-100 km/h in sub 5 secunde. Asa ca, daca ti-ai propus sa uluiesti asistenta si sa-ti ingalbenesti de invidie cunoscutii, iata o solutie pentru sezonul cald 2017.
roadster, spyder can am,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”