Ducati are toate motivele sa se bucure, dupa publicarea cifrelor vanzarilor aferente lunii aprilie, deoarece acest aprilie 2015 a devenit luna cu vanzarile cele mai mari din istoria companiei. Concret, in aprilie 2015 s-au inregistrat nu mai putin de 7.309 unitati vandute, doborand recordul lunii mai 2012, in care au fost vandute cu aproape o mie de unitati mai putin. Raportat la luna aprilie a anului 2014, cresterea numarului de unitati vandute a fost cu aproximativ 29% in luna trecuta.
Concret, despre ce a fost vorba? Doua cuvinte: Ducati Scrambler! Adica fix modelul bagatelizat, persiflat si pe alocuri, primit cu raceala in randul jurnalistilor de specialitate, considerat un model vintage, care de fapt nu e vintage, un model modern, care nu e modernist, intr-un cuvant pentru hipsteri. Desi, ca o paranteza, nici macar nu se poate considera pentru hipsteri, avandu-se in vedere apetenta acestora pentru orice nu e comercial si la moda si in general, contrar trendului general. Si daca nu e suficient, Scrambler nu e nici macar original, modelul bazandu-se pana la replica italiana modelului omonim al brand-ului Triumph, din anii ’60.
Si totusi, cea mai discutata si asteptata motocicleta (sigur, poate imparti acest titlu cu Honda Africa Twin, intr-o nota malitioasa) s-a dovedit a fi si cea mai vanduta a brand-ului din Bologna. Sigur, nu a dus singura greul, a fost sustinuta de noile modele Panigale 1299 si Multistrada 1200, dar oricum motocicleta Scrambler a depasit pana acum asteptarile, in totalul de 17.881 de unitati vandute de la inceputul anului, pana la sfarsitul lui aprilie 2015. Interesant este faptul ca daca se face raportarea trimestrului I al acestui an fata de anul trecut, cresterea vanzarilor a fost insesizabila (1%, adica 10.572 unitati intre 1 ian 2015 – 31 martie 2015, fata de 10.449 unitati vandute in perioada similara a anului 2014).
Cresterea vanzarilor in peninsula a fost covarsitoare, “pe spinarea” Scrambler-ului, care de la lansare pana la sfarsitul lui aprilie a avut o explozie de 69% si a apropiat compania Ducati de primii doi jucatori de pe piata italiana: BMW (R1200GS) si Yamaha (MT-09 Tracer).
Dar ca victoria sa fie deplina, modelele Ducati amintite au avut o mare cautare si peste hotarele Italiei. Spania a fost tara in care au fost raportate cele mai mari cresteri ale cifrelor de vanzari, cu crestere de 54% in aprilie 2015, fata de aprilie 2014. Germania a tinut aproape cu un procent de 52%, talonate paradoxal de Anglia cu o crestere de 50%. Pe piata franceza, in schimb, desi se inregistreaza la fel, o crestere, aceasta este palida prin comparatia cu tarile amintite, adica de doar 15%.
Pe de alta parte, in ceea ce priveste cea mai mare piata moto din lume, SUA, situatia este foarte simpla: deocamdata line-up-ul italian 2015, cu tridentul Scrambler, Panigale si Multistrada in frunte, nu a desantat pamantul american. Realizarea Ducati poate fi, deci, privita din doua perspective: pe de o parte nu exista barometrul celei mai vaste si importante piete din lume, deci pana la lansarea liniei in SUA, vanzarile Ducati nu pot fi tocmai relevante, dar pe de alta parte, avantul impresionant din luna precedenta, bazat doar pe piata europeana e colosal.
Iar daca reteaua de clienti si distribuitori pare sa fie vasta si pusa pe treaba pe batranul continent, e foarte interesant de vazut cu isi pregatesc temele pe pamantul american. Va fi o batalie grea, pe trei fronturi, in care sperantele italienilor sunt mari: pe de o parte vor avea de luptat cu motocicletele indigene, iar Harley-Davidson, Victory sau Indian (intr-o scurta enumerare) se vand din greu, pe de alta parte vor avea de infruntat Japan Big 4, care au un cuvant foarte greu de spus pe teritoriul nord-american, iar in cele din urma, nu sunt singurii europeni care desfac pe piata SUA. Pe de alta parte, aminteam recent de un clasament al celor de la Pied Piper, in cadrul Prospect Satisfaction Index (PSI) de evaluare a distributiei, vanzarilor si satisfactiei clientilor si sa nu uitam: pentru al doilea an consecutiv, Ducati ocupa prima pozitie, in fata Harley-Davidson, Victory, BMW, Triumph, Suzuki, Yamaha, Honda etc. ceea ce spune multe.
motocicleta ducati, motociclete,
© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate
Regulament campanie
Regulamentul campaniei promotionale „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”
Solicitare de participare la campanie
Model propus pentru Solicitarea de participare la campania „INNOIESTE-TI PARCUL DE INCHIRIERI … SI NU NUMAI”