Noile modele de
scutere Vespa au
strălucit în lumina reflectoarelor
la show-ul EICMA 2018
din Milano. Nici un
alt concurent pe acest segment de
piață nu
reușește să fie
atât de popular
ca brandul italian.
În ceea ce privește gama GTS, se observă îmbunătățiri la nivel de motorizare și câteva optimizări de styling.
Deocamdată urmează ca noul motor HPE – High-Performance să fie supus testelor pe asfalt.
Cea mai puternică Vespa din toate timpurile
Deși câștigul de putere este minor, motorul cu 4 valve HPE 300 are ca rezultat cel mai puternic scuter Vespa care a ieșit de pe linia de asamblare, Vespa GTS 300. Echipa de Dezvoltare și Cercetare s-a axat printre altele pe reducerea consumului, iar motorul a primit noi valve mai mari și piston. Sistemul de injecție utilizează Magneti Marelli MIUG4 ECU și este prevăzut cu injector multi-jet de ultimă generație pentru a optimiza combustia.
Scuterul Vespa SuperTech vine cu o schemă de culoare gri Dolomite Grey, iar modelul standard GTS Super este disponibil în variantele de culoare verde (Relax Green) și albastru (Energy Blue). Motorul HPE nu poate fi confundat cu vechiul Quasar din dotarea modelelor anterioare. În continuare, luminile LED conferă un aspect modern pe placul generațiilor tinere. Totodată, afișajul multifuncțional digital color TFT este mai prietenos cu utilizatorul ducând sistemul Vespa MIA infotainment la un nivel superior, navigație, informații legate de consum, se poate conecta la aplicația dedicată Vespa app etc.
Puncte forte:
Motor HPE – High Performance 300 (i-Get 125)
12% creștere în putere, 18% creștere în cuplu
Afișaj color cu sistem de navigație optimizat
Lumini LED
Ghidon remodelat
Noua șa mai confortabilă
Modelul GTS 300 Touring include apărătoare de vânt, portbagaj spate și este disponbil cu schemele de culoare verde Forest Green și roșu Vignola Red.
Tag-uri
scuter, vespa, vespa gts 300,